12.7 C
Deva
joi, mai 2, 2024

Arabela Șaran, tânăra acuzată că și-a ucis copilul nou-născut, a fost achitată

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul tinerei asistente medicale, acuzată că şi-a ucis pruncul şi l-a aruncat în tomberon. Rezultatele expertizei medico-legale dispuse în cauză au contat în decizia luată de magistraţi. Arabela Şaran a fost achitată, pe motivul existenţei unei cauze care înlatură caracterul penal al faptei.

„Instanţa dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de omor calificat în infracţiunea de ucidere a nou-născutului de către mamă. Achită pe inculpata Şaran Arabela Maria, pentru infracţiunea ucidere a nou-născutului de către mamă. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv de la data de 5 ianuarie 2016 până la data de 7 iulie 2016. Constată calitatea de mijloc material de probă a obiectelor înscrise la poziţia 2/2016 din Registrul mijloacelor materiale de probă aflat la Tribunalul Hunedoara. Dispune ca suma de 660 Ron reprezentând onorariu expertiză să fie achitată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Potrivit anchetatorilor, „în noaptea de 31.12.2015 – 01.01.2016, după ascunderea stării de graviditate faţă de orice persoană şi crearea condiţiilor derulării naşterii fără prezenţa altor persoane, inculpata a născut în baia locuinţei, la termen, un copil viu pe care l-a introdus într-o pungă de plastic, l-a înfăşurat cu aceasta şi l-a transportat la ghena de gunoi situată în faţa blocului unde l-a abandonat la o temperatură de circa minus 15 grade Celsius. Copilul a fost găsit în ghena de gunoi ca urmare a unei sesizări prin serviciul 112 în data de 1 ianuarie 2016 orele 11:43. Inculpata şi-a continuat cursul normal al vieţii prezentându-se la serviciu în data de 4 ianuarie 2016 unde şi-a îndeplinit atribuţiile obişnuite”, informaParchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Conform concluziilor preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, decesul copilului a intervenit imediat, moartea acestuia a fost violentă şi a fost provocată de insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă hipotermiei.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/