APROAPE MONDEN. „Primăriţele” Devei şi soţii lor năpădiţi de tupeu

Sunt seducătoare, inteligente şi chiar mai diplomate decât soţii lor. Livia Muntean şi Gabriela Mărginean, soţiile ultimilor doi primari ai Devei, sunt două femei de succes, finuţe – frapant de finuţe când se afişează alături de bărbaţii lor. Şi mai au ceva în comun: amândouă au fost în situaţii stânjenitoare din cauza aroganţei soţilor lor.

Scriitorul irlandez George Bernard Shaw a luat, adeseori, peste picior presa americană, motiv pentru care a fost „taxat” de gazetarii de peste ocean, la prima sa vizită pe continentul american. Singura ştire despre vizita dramaturgului descria pe larg toaletele şi gesturile doamnei Shaw, după care – la final – a apărut următoarea remarcă: „Doamna Shaw a fost însoţită de soţul ei”. Am amintit acest episod pentru că, într-un fel, şi „primăriţele” Devei merită mai multă atenţie decât soţii lor.

Livia Muntean, o primăriţă „4X4”

Soţia fostului primar a jucat un rol important – uneori decisiv – în cariera de succes a omului politic Mircia Muntean. Şi aş porni de la un mic detaliu: „primăriţa” l-a îmbrăcat pe Mircia cu „gust”. Prin comparaţie, când a scăpat de sub supravegherea Liviei, fostul primar arăta exact ca un boschetar, „meserie” pe care Mircia a exersat-o abia în 2014, nu şi atunci când era primar şi se prefăcea că lucrează o zi pe lună într-o profesie oarecare. (Probabil mai ţineţi minte ştirile cu Mircia măturător de stradă sau săpând la spaţii verzi – ce ironie, tocmai la zonele pe care el le-a împuţinat dramatic.)

livia muntan si primarulDouă rugăminţi şi-un leşin

Livia Muntean şi-a susţinut bărbatul mai ales atunci când acesta era în genunchi. S-a umilit pentru el. Noi amintim doar două momente (sigur au fost mai multe) în care „primăriţa” s-a căciulit, cerşind iertare în numele lui Mircia. O dată la Cluj, când primarul devenise ţintă unei campanii de presă din cauza că l-a luat gura pe dinainte şi a lansat o mitocănie înfiorătoare. A doua oară s-a ploconit la „Unchiu” – Dan Radu Ruşanu, pe când acesta se pregătea să-şi retragă mâna protectoare de pe creştetul soţului ei. Legenda spune că Livia ar fi leşinat, la finalul discuţiei, şi a ajuns la spital. Oricât de hazardat ar părea, legendele au partea lor de mult adevăr…

Primăriţa face trotuarul

Pe parcursul celor patru mandate de primar, Mircia Muntean şi-a folosit nevasta în tot felul de afaceri controversate cu administraţia publică. La început au fost pavelele. Pe atunci era o modă la scară naţională să se schimbe pavelele „ca pe şosete”. Presa vremii scria despre Livia ca fiind asociată în firma interpusă între producătorul din Gorj şi Primăria Deva la schimbatul dalelor din Deva. De asemenea, „primăriţa” a fost „cântată” public că rotunjeşte veniturile familiei Muntean, încheind poliţe de asigurare cu firme şi persoane care „percutau” la ordinul primarului.

Fără petale

La final de epocă „4X4”, Livia Muntean s-a făcut florăreasă. Şi din această perioadă au existat „suspiciuni rezonabile” că bani publici au trecut pe la florăria primăriţei. În povestea cu florăria există şi o parte amuzantă. Mircia ajunsese deputat şi relaţiile dintre cei doi soţi erau şubrede rău. Ca deputat, Muntean a subminat, cumva, afacerea nevestei sale, iniţiind un proiect de lege prin care patronii de florării erau obligaţi să acorde angajaţilor zi liberă duminica şi de sărbători (adică, taman atunci când afacerea este mai înfloritoare) sau să le plătească dublu ziua de lucru.

gabi marginean 2Gabriela Mărginean, o primăriţă „mereu aproape”

Petru Mărginean este un produs public realizat, „mereu aproape”, de Antena 1 Deva, iar producător general a fost „primăriţa” Gabriela Mărginean. Actualul primar nu poate fi popular, nu are „lipici” la electorat cum avea (şi încă mai are, după toate nebuniile prin care a trecut) Mircia Muntean. Chiar şi cu o televiziune în spate, Petru Mărginean s-a impus greu şi dacă nu erau înţelegerile de la centru din 2012 prin care liberalii au cedat postul, n-ar fi ajuns niciodată primar. Ba mai mult, când s-a îndepărtat prea mult de Antena 1 Deva, apariţiile lui Mărginean „pe sticlă” au fost jenante. Amintiţi-vă faza cu cagula pe faţă, imagini difuzate de posturile naţionale.

Publicitatea, un subiect controversat

Şi în cazul actualei „primăriţe” există o parte întunecată legată de finanţele publice ale primăriei. Este vorba despre publicitatea plătită de Primăria Deva către Antena 1 Deva, în perioada 2012 -2014, când primar era Petru Mărginean şi administratorul postului de televiziune a fost Gabriela Mărginean. Subiectul a apărut în spaţiul public şi afacerea este în atenţia organelor de cercetare penală. Din punctul nostru de vedere, acuzaţiile „nu stau în picioare” pentru că primăria a externalizat serviciul şi agenţia de publicitate care a câştigat licitaţia nu putea exclude Antena 1 Deva, unul din cele mai urmărite posturi locale de televiziune, doar pentru că soţia primarului era administrator acolo. De altfel, Antena 1 Deva a difuzat (pe bani) informaţiile Primăriei Deva şi înainte de mandatul primarului Petru Mărginean şi va continua să o facă şi după ce acesta îşi va pierde postul.

Glume „apretate” la Nufărul

În afacerea cu spălătoria Nufărul din buricul târgului, primarul Petru Mărginean n-are nici o scuză. Dar înainte de a intra în detalii, vom zăbovi asupra unei „răutăţi” care circulă prin cercurile media din Deva. Apropiaţii „primăriţei” Gabriela spun că la începuturile căsniciei sale, Petre o căznea să spele rufele la mână, ca pe vremea bunicilor. Acum, ca să-şi spele păcatele, i-a cumpărat o uzină de curăţat haine. Posibil să fie o glumă, cum multe se fac în lumea gazetărească, deşi sunt povestaşi (din aceia „mereu aproape”) care „se jură” că aşa au stat lucrurile. Cert este că uzina de „spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile din blană” există.

Zgomotul şi furia

Potrivit datelor furnizate de Registrul comerţului SC NUFĂRUL DRY CLEANING S.R.L Deva este o firmă înfiinţată în 2014, având ca sediu social: Municipiul Deva, Piaţa Victoriei, Nr. 2, Judeţul Hunedoara. Firma este patronată de Gabriela Mărginean (în cotă de 70 la sută din părţile sociale) şi Elena Mihaela Lucescu (cu 30 la sută din afacere), iar administrator este Dan Dumitru Lucescu.

Spălătoria Nufărul a provocat scandal public după ce a primit de la Primăria Deva (instituţie patronată de soţul „primăriţei” Gabriela Mărginean) autorizaţia de funcţionare. Locatarii din vecinătatea spălătoriei spun că sunt deranjaţi de zgomotul produs de spălătoria familiei Mărginean. Lăsăm măsurătorile de zgomot pe seama celor în drept, dar vom spune ce ne deranjează pe noi şi pe foarte mulţi alţii: atitudinea arogantă şi dispreţuitoare a primarului faţă de locuitorii cetăţii.

B marginean iesind din sala 1De sus, foarte de sus, Stăpânul absolut al Devei dicta…

În una din recentele şedinţe ordinare ale Consiliului Local Deva, o reprezentantă a locatarilor din vecinătatea spălătoriei Nufărul a participat la dezbateri ca, la final, să-şi spună păsul. Femeia a stat cuminte în banca ei, iar după ce au isprăvit consilierii cu ale lor a cerut să i se acorde şi ei puţină atenţie, câteva minute. „Domnule primar, în şedinţa din luna aprilie, în legătură cu spălătoria din Piaţa Victoriei, ne-aţi promis că – dacă avem zgomot – veniţi şi rezolvaţi… Este zgomot! Suntem şase familii care stăm şi suportăm zgomotul de la spălătoria dumneavoastră! Vă rugăm civilizat să veniţi acolo să vedeţi situaţia…”. Ultimele cuvinte au fost „bruiate” de vocea primarului care nu mai asculta, ci vorbea peste interlocutor. „Există un serviciu în cadrul Primăriei, Primăria şi Consiliul Local respectă legea… Sunt date autorizaţii şi certificate de urbanism…”, spune primarul în timp ce pleacă din sală, aruncând femeii în treacăt un „la revedere” peste umăr, după care îi întoarce spatele şi iese lăsând-o vorbind singură. Nici Mircia Muntean – despre care se spune că e rudimentar şi needucat – nu şi-a permis o aroganţă atât de grosolană.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “APROAPE MONDEN. „Primăriţele” Devei şi soţii lor năpădiţi de tupeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 1 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării