Aniversare în familia OpticLine

Săptămâna trecută, OpticLine aniversa 3 ani de existență în Deva. Astăzi, familia OpticLine o sărbătorește pe Dr. Laura Angelescu, cea care, împreună cu Dr. Daniel Angelescu și cu sprijinul colectivului profesionist, a adus bucurie, speranță și lumină în ochii pacienților din județul Hunedoara. Împreună, au reușit să pună Deva pe harta de referință a clinicilor românești de top, în ceea ce privește chirurgia oftalmologică.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu un rezidențiat complet în oftalmologie, dr.Laura Angelescu și-a început cariera cu un bagaj solid de cunostințe, viziune, ambiție și visuri mărețe, împletite cu determinarea de a le duce la îndeplinire. Prin numeroasele specializări făcute în țară, dar și peste hotare, s-a perfecționat și încă este într-un proces continuu de perfecționare, atât pe partea de diagnostic și consult pentru adulți, cât și pe partea de oftalmopediatrie.

Pasiune și perseverență

Laura Angelescu și-a început activitatea medicală imediat după terminarea facultății, la clinica OpticLine din Alba Iulia, alături de fratele ei, dr.Teodor Holhoș, fiind coechipieră soțului său, dr. Daniel Angelescu, împreună cu care, în 2016, au deschis clinica OpticLine din Deva. De atunci și până acum, munca, pasiunea și perseverența nu au întârziat să aducă roade, ajungând în momentul de față la un lanț de 8 cabinete de optică medicală deschise și două clinici oftalmologice de diagnostic și chirurgie.
A lua parte la bucuria unei vederi recăpătate sau mult îmbunătățite este, pentru dr. Laura Angelescu, un privilegiu și o chemare, mai presus decât o meserie. Mai mult, aplecarea către cei mai micuți dintre pacienți denotă o altă latură nobilă și delicată a personalității celei care, înainte de a fi medic, este om, femeie, soție și mamă.
În afara clinicii, viața familiei Angelescu este întregită de către cei doi copii ai lor, Ana și Ștefan.

Pentru a ajunge la excelență, doctorul Laura Angelescu recunoaște că este nevoie de multă muncă, pasiune, dedicare, dar și de menținerea unui echilibru între viața profesională și cea de familie… echilibru care nu este ușor realizabil pentru un medic, dar care merită tot sacrificiul.

Pe această cale dorim să îi urăm un călduros “La mulți ani!”, cu ocazia celebrării zilei de naștere. Îi dorim multă sănătate, putere de muncă, zile senine și împlinire sufletească, familială și profesională.

#OpticLineDrAngelescu
#DrLauraAngelescu
#Lamulțiani
#vedereaesteviață
#aniversare
#celebrămochiisănătoși

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece + patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul județean de urgență amenajează o secție pentru RMN         Bărbat tâlhărit după ce a fost ademenit cu o noapte de sex         COSTEL AVRAM face minuni cu drumurile judeţene. Pe facebook şi din vorbe         ÎN APĂRAREA ŞEFULUI. Actori din Petroşani, cu jalba la „Împărăţie”         Incendiu în Deva         Accident grav pe DN 76, produs de o tânără de 19 ani         După 2.000 de ani… A apărut asfaltul până la poalele cetății dacice Piatra Roșie         Piatra romană descoperită sub cea mai veche biserică a Hunedoarei         Cum arată Parcul Dendrologic Simeria, la venirea primăverii         Tragedie lângă șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Părintele Crăciun Opre a fost pomenit la 7 ani de la trecerea la cele veșnice         Crucea de Flori, tradiția de Florii din Hunedoara         Paștele la Biserica Romano-Catolică din Hunedoara         Prima fântână arteziană de pe noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei         Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani