Anchetă penală pentru mâzgălirea bisericii medievale din Streisângeorgiu

Persoane necunoscute au murdărit, din nou, zidurile Bisericii medievale din satul Streisângeorgiu, după ce și în anii trecuți vechea biserică de la marginea Călanului a suferit în urma altor acte de vandalism. Au scris numele Adi, cu vopsea roz, pe biserica veche de opt secole. Ioan Vîlcelean, președinte al comisiei speciale pentru monumente din Consiliul Local Călan a semnalat problema autorităților, iar polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a face cercetări. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru profanare de lăcașe de cult”, a precizat Laura Bradu, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara. Ioan Vîlcelean a declarat că și în trecut biserica a mai suferit de pe urma actelor de vandalism, făcute de turiștii și localnici care și-au mâzgălit numele pe zidurile ei. Biserica este unul dintre simbolurile zonei și are nevoie de protecție, mai spune hunedoreanul.

Biserica medievală se numără printre cele mai vechi din România și, potrivit specialiștilor, una dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură medievală transilvană. Marele istoric Nicolae Iorga a cercetat-o și a numit-o „Cea mai veche ctitorie de nemeși români din Ardeal”. El descrie o frescă bizantină, veche de cinci secole, din interiorul așezământului, care atestă legătura cu istoria românilor din Ardeal. „Luată din biserica de la Streiu-Singiorz, în districtul Huniedoarei, ea infațișează pe ctitori ținând, după obiceiu, pe palme o biserică de stil mai curând apusean, cu un turn lipit în față și cu altarul în retragere față de zidurile naosului. Ferești, care par a fi fost încadrate gotic, se înșiruesc de-a lungul clădirii: două la turn, trei la naos, una la altar. Ctitorii poartă dulame roșii și verzi ca ale boierilor noștri în epoca mai veche, tivite jos, se pare, cu blăni; picioarele sunt cuprinse, după obiceiul apusean, în niște cizme fără călcâiu, cum se întâlnesc și în Orient și în armura cavalerilor din Occident. Săbii cu caracter turcesc, recurbate, cu mânerul în spadă, îi sunt cuprinse de brâu. Au părul lung, lăsat în chică și doi din ei poartă barbă mică și mustăți resfrânte în jos. Femeia este îmbrăcată românește, cu un văl care i se lasă pe umeri, înfășurându-i. E tivit cu țarțaramuri fine”, scria Nicolae Iorga, despre fresca misterioasă, sub care se afla o inscripție în slavonă.

Ridicată pe locul unei biserici de lemn

Săpăturile arheologice au relevat vechimea neașteptat de mare a bisericii, din anii 1313-1314, conform inscriptiei slavo-române din biserică. Inscripția a fost descoperită în altarul bisericii, în timpul unor sondaje asupra pereților. Mormintele din jurul bisericii datează din secolele XII-XIII. Stratigrafia mormintelor și alte date au permis concluzia că înaintea bisericii de zid, a existat o biserică de lemn, cu același plan și aceleași dimensiuni datată în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Textul inscripției slavo-române de la 1313 în forma găsită pe zid, este. „În anul 1313/1314 am făcut biserica, cu ajutorul sfântului Gheorghe și al Maicii Domnului și al tuturor sfinților, întru ajutorul și iertarea păcatelor cneazului Balea și întru ajutorul și mântuirea și iertarea păcatelor popii Naneș și ale lui Teofil zugravul”.

Pictura murală interioară se păstrează din trei etape succesive, cea inițială din 1313-1314, refăcută în 1409 și 1743. La exterior, pe zid, dar și în interiorul bisericii se observă lespezi romane preluate de la o villa rustica din apropiere. (FOTO: Ioan Vîlcelean)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + zece =

ACTUALITATE
Doi ambasadori au venit la inaugurarea muzeului textilelor, fondat de Florica Zaharia         Tragedie pe Autostrada Deva – Orăștie         Cine sunt cei mai buni elevi ai promoției 2018         Absolvire la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva         Absolvire în sărbătoare, la Liceul Teoretic „Téglás Gábor”         Elevii de la Colegiul Național Decebal au celebrat absolvirea         Crimă urmată de sinucidere într-un teribil accident rutier (GALERIE FOTO)         Directorul Complexului Energetic Hunedoara a demisionat         Accident mortal pe DN 76         Cetatea Deva a fost ecologizată de elevi de la Colegiul Național Decebal         Pasionații de mașini sunt așteptați la Deva Auto Show 2018         CONTROVERSE. Războiul pe numele lui Arsenie Boca a continuat la Mănăstirea Prislop         Campanie preventivă pe teme de educaţie rutieră         Doi ani de întârziere la Autostrada Lugoj – Deva         Accident mortal pe DN 7, cu motocicleta         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „În coaliția PSD-ALDE nu s-a discutat niciodată despre modificări la Pilonul II de pensii”         Premii la Concursul Euroregional „Eugen Cuteanu”-Timişoara         Ștrandul din Hunedoara se deschide în 1 iunie         Cupa Ioan Corvin         Au început lucrările de reabilitare a Străzii Gheorghe Barițiu