Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Consiliul Județean Hunedoara va depune la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, proiectul de restaurare a amfiteatrului roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, situl fostei capitale a provinciei romane Dacia, înființată de împăratul Traian.

Aproape patru milioane de euro vor fi investiți, prin fonduri accesate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 în „schimbarea la față” a amfiteatrului antic, cel mai bine conservat vestigiu de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Potrivit arheologilor implicați în realizarea proiectului, o tribună a vechiului amfiteatru va fi înălțată și reconstruită pentru a căpăta înfățișarea pe care locul o avea în secolul al doilea. Pentru refacerea arenei va fi folosită marmură de la exploatările din zonă, pentru că marmura s-a aflat în componenţa monumentului, susțin specialiștii, însă cu timpul ea a fost luată şi transformată în var. Circa o treime din suprafața amfiteatrului va fi reconstituită, iar la finalizarea investiției amfiteatrul va putea găzdui până la 5.000 de oameni, care vor putea asista la spectacole și evenimente culturale. Proiectul urmărește atât atragerea de turiști în zonă cât și conservarea monumentului, informează Sorin Vasilescu,  Consiliului Județean Hunedoara.

Planurile pentru reabilitarea amfiteatrului roman datează din 2014, dar proiectul inițial, care includea și refacerea Forului roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost respinse în mai multe rânduri de ADR Vest. Din această cauză, Consiliul Juețean Hunedoara a renunțat la reabilitarea pe fonduri UE a Forului roman, pentru care va căuta alte surse de finanţare. Situl Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa ocupă o suprafaţă de peste 30 de hectare la poalele Retezatului şi ale Munţilor Poiana Ruscăi. Complexul arheologic al capitalei romane dezvăluie ruinele unui oraş cosmopolit și înfloritor din Antichitate, cu numeroase temple și palate. Primele cercetări sistematice, care au dus și la descoperirea amfiteatrului, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare         SUB SLOGANUL: VISION IS LIFE. OpticLine, încă un pas spre revoluționarea medicinei românești         Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată ultimul kilometru de pe Lotul trei