Amenzi de 242.000 de lei date de Garda de Mediu

De la 1 octombrie 2018, Comisariatul Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 271 inspecţii. În urma acestor controale, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 242.000 lei.

Dintre acestea, cea mai mare sancţiune a avut valoarea de 80.000 lei și a fost aplicată unui operator economic din cauza faptului că nu a notificat în termenul legal Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara privind transmiterea obligaţiilor de mediu în cazul derulării/supunerii unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situații care implică schimbarea titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității, conform legii. În cursul anului 2018s-au efectuat un număr total de 997 controale, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 614.500 lei și au fost transmise către Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara 3 propuneri de suspendare a actelor de reglementare, din cauza nerespectării condiţiilor impuse în acestea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spectacol la Teatrul de Artă Deva: „Audiția.ro”         Ziua Poliției Române, celebrată în județul Hunedoara         Echipa RobotX din Hunedoara va reprezenta România la Campionatul mondial de Robotică         EUROPARLAMENTARE. Iuliu Winkler, Medalia de Aur a Societății pentru Încurajarea Progresului din Paris         ZIUA MONDIALĂ A APEI. Apa Prod, lecţii deschide despre rostul apei în trei municipii din judeţ         Invazie de pelerini la Mănăstirea Prislop: mii de oameni s-au rugat la mormântul lui Arsenie Boca         Fântâna arteziană din Piaţa Victoriei va fi repusă în funcţiune         Accident mortal pe șoseaua Hațeg – Petroșani         Gest golănesc făcut de Costel Avram: a îmbrâncit o jurnalistă care a venit să îi pună întrebări         Răzvan Mareş și alţi patru au furat prezenţa unor copii la Madrid, la un eveniment unic în viaţa tinerilor sportivi         Și eu… România în primul rând!         Un fiu al pădurenilor         Chinez prins muncind la negru în Hunedoara         Intrare gratuită la Sarmizegetusa Regia         Ce se întâmplă cu proiectul de 20 de milioane de euro, pentru transportul ecologic din Valea Jiului         Drum de cinci kilometri din Ținutul Pădurenilor modernizat cu fonduri de la Consiliul Județean         Rusalin Ișfănoni a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara         Cum s-a ajuns la dezastrul de pe drumul județean spre Sarmizegetusa Regia         Florin Radu, consilier independent la Băiţa, s-a înscris în ALDE         Gheorghe Falcă și-a prezentat planurile pentru alegerile europarlamentare la Deva