Ambasadorul Republicii Belarus, în vizită în județul Hunedoara

Ambasadorul Republicii Belarus în România, E.S. Andrei M. Grinkevich, a efectuat luni o vizită de lucru în județul Hunedoara.

La întâlnirea cu ambasadorul Republicii Belarus în România, E.S. Andrei M. Grinkevich, care a avut loc la Prefectura Hunedoara, au participat prefectul Județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely și reprezentanții Primăriei Municipiului Deva, ai Consiliului Județean Hunedoara, ai Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara și ai Inspectoratului Școlar Județean. Discuția a avut ca principală temă extinderea relațiilor de cooperare dintre Republica Belarus și România, în condițiile în care Republica Belarus este cel mai mare partener comercial al Rusiei și al doilea partener al Uniunii Europene, a informat Cancelaria Prefecturii Hunedoara.

„Republica Belarus este un important producător de tractoare, utilaje de scară mare, autobuze, troleibuze și camioane, anvelope, aparate electronice pentru bucătărie și un actor puternic în domeniul medicinei, informaticii, agriculturii, opticii, educației și turismului. Ambasadorul a subliniat capacitățile Republicii Belarus în furnizarea de echipamente grele pentru infrastructură, industrie forestieră și transporturi. În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb de informații cu privire la domeniile și activitățile prioritare care sunt avute în vedere de cele două părți. S-a stabilit ca în urma acestei întâlniri să fie promovate contactele directe între școli, universități și instituții de cultură cu organizații similare din Republica Belarus”, a informat Cancelaria Prefecturii Hunedoara.

A fost luată în considerare organizarea de misiuni economice bilaterale, ambasadorul exprimându-și întreaga disponibilitate pentru a facilita legăturile dintre firmele hunedorene și cele din Belarus, pe domeniile pe care acestea le consideră de interes.

Au fost luate de asemenea în discuție posibile cooperări între instituții de învățământ la nivel de școli și universități, punându-se accentul pe cooperarea instruirii în domeniul minier și a unui schimb de experiență între elevi, studenți și profesori. Universitatea din Petroșani a fost prezentată ca o instituție cu profil unic în România care ar putea constitui baza unei cooperări între cele două state în domeniul minier.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − nouăsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!