Alin Simota este de negăsit. De ce se ascunde „baronul Văii Jiului”

Alin Simota, afaceristul din Valea Jiului faţă de care Tribunalul Hunedoara a decis trimiterea în închisoare, după ce înaintea sărbătorilor de iarnă din 2015 a fost pus în libertate, este dat în urmărire naţională, în urmărire internaţională şi în consemn la frontieră.

„Activităţile pentru prinderea lui şi pentru punerea în aplicare a mandatului emis de tribunal continuă”, a informat, miercuri, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Alin Simota este nevoit să se întoarcă în închisoare pentru a executa un rest de pedeapsă din condamnarea de doi ani, într-un dosar în care a fost anchetat pentru infracţiunea de conflict de interese. Fostul „baron al Văii Jiului” mai este anchetat şi judecat şi în alte dosare penale, pentru infracţiuni grave. Alin Simota, în trecut unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din judeţul Hunedoara, a fost trimis în arest preventiv în luna iunie a anului 2013, înainte de a fi condamnat în dosarul în care a fost judecat pentru infracţiunea de conflict de interese. Atunci, el a fost arestat preventiv la solicitarea DIICOT, pentru infracţiuni de crimă organizată. Alin Simota a fost trimis în judecată alături de alţi 13 inculpaţi, iar prejudiciul a fost estimat de anchetatori la peste 800.000 de euro. Simota a fost acuzat în dosarul DIICOT de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, deţinere de muniţie fără drept. Alin Simota a fost vicepreşedinte al PNL Hunedoara până în 2013. A fost exclus din partid ca urmare a problemelor cu legea, care au dus la arestarea sa. Simota a fost finanţator al clubului Jiul Petroşani şi a deţinut funcţii de consiliar local la Primăria Petroşani în perioada 2012 – 2013 şi de consilier judeţean, între anii 2008 şi 2012.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Alin Simota este de negăsit. De ce se ascunde „baronul Văii Jiului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 12 =

ACTUALITATE
Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean         Accident rutier pe o trecere de pietoni din Hunedoara         Misiune spectaculoasă de salvare a unui urs, prins într-un laț pus de braconieri         MOMENT SOLEMN. Subprefectul Dorel Bretean a depus jurământul de onoare         Apa Prod S.A. a lansat aplicaţia ApaProd pentru telefonul mobil         Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie         Fii satului Văleni s-au strâns laolaltă         De jale și dor la Capela din Orăștie         FOTOGALERIE. Autostrada Lugoj – Deva: peste 170 de utilaje și 500 de municitori au fost mobilizați pe Lotul IV         Cine este tânărul condamnat pentru incendierea mașinilor șefilor din penitenicar         Motociclist rănit după ce a evitat un biciclist         Două femei rănite într-un accident rutier         A incendiat gospodăria vecinilor         FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară