„Afacerea mărţişorul”, între pagubă şi profit

O parte din vânzători sunt mulţumiţi de profiturile obţinute, iar alţii se plâng de de diferite impedimente

Şi în acest an, municipiul Deva, în special în zona halei agroalimentare, a fost împânzit de comercianţii de mărţişoare.

martisoarili (1)

Păreri împărţite

Marfă se găsea din belşug, de la kitch-uri până la obiecte hand-made reuşite, ori de la simple împletituri până la mărţişoare suflate cu aur. Bineînţeles că şi preţurile mărţişoarelor variau, dar produsele erau disponibile oricărui cumpărător. În funcţie de marfa etalată, de calitate, dar şi de alte criterii, comercianţii aveau păreri diferite despre cum a mers „Afacerea mărţişorul” din acest an. „A mers foarte bine, chiar dacă 1 martie a căzut, în acest an, duminică. Şi anul trecut, când a fost sâmbătă, tot zi liberă, am vândut bine. Cred că este vorba şi marfa expusă”, spunea un comerciant de mărţişoare suflate cu aur din zona pieţei din Deva. Câţiva metri mai încolo, un alt vânzător de mărţişoare avea o opinie complet diferită. „Nu sunt de aici şi am venit pentru prima oară în Deva cu mărţişoarele. Vânzarea nu a mers foarte bine. Am zis să vin aici pentru că, anul trecut, deşi 1 martie a fost tot într-o zi liberă, ştiam că vânzările au mers bine. Acum, însă, nu a fost deloc aşa”.

Concurenţă neloială

Comercianţii de mărţişoare se mai plângeau, însă, şi de alte lucruri. „Eu sunt din Deva, loc unde plătesc taxe şi impozite. Nu mi se pare normal ca, pentru un a-mi instala taraba, trebuie să plătesc acelaşi tarif cu cei veniţi din alte părţi şi, în plus, să vin cu noaptea în cap pentru a găsi un loc cât de cât convenabil. Am ieşit în pierdere”, afirma o confecţioneră de mărţişoare hand – made. Pe de altă parte, însă, alţi negustori, care erau, efectiv, de ocazie, erau relaxaţi în ce priveşte vânzările. „Eu sunt angajată la un patron şi vând ce marfă mi se dă. Am vândut şi mărţişoare cu 35 de lei bucata, dar şi două la un leu. Asta e, şeful plăteşte”, declara o femeie. Una peste alta, şi în acest an devenii au avut de unde alege mărţişoare. Ce va fi în 2016, când 1 martie cade marţi, într-o zi lucrătoare, după doi ani în care sărbătoarea Mărţişorului s-a nimerit a fi în week-end, rămâne de văzut. Cât despre florari, care aveau şi ei multă marfă expusă, aceştia îşi vor face bilanţul peste o săptămână.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Baloo, celebrat la 19 ani         Ministrul Tineretului și Sportului și-a vizitat ”zestrea” din județul Hunedoara         Lansarea implementării proiectului: “Creșterea eficienței energetice a blocului 13A – Strada Mihai Eminescu din municipiul Deva”, cod SMIS 117065         Primăria Deva premiază performanţa         BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ORGANIZEAZĂ Cursuri gratuite de limbă şi cultură chineză la Deva         Drumul Județean spre Lacul Cinciș, la fel de dezastruos ca în anii trecuți         Tânărul care a ucis o adolescentă într-un accident pe trecerea de pietoni a primit sentința definitivă         Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei         Nu mai trec pe la casierie. Reacția dascălilor după vacanța (intersemestrială) în Tanzania         Arestați pentru tâlhării         Recidivistul care primeşte daune morale de la Poliţie după ce ar fi fost muşcat de un şobolan în arest         Revolta arheologilor de la Micia, oraşul antic tăiat de calea ferată de mare viteză         Poezie și filozofie         Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania         “Jihad financiar”/ Sute de executări silite ar putea fi puse în aplicare         Hoții au dat atacul într-un spital din Brad         Primăria Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare         Accidentul din apropierea Devei, produs după „un raliu” pe gheață