Adrian Stoicoi a fost condamnat într-un dosar al comorilor dacice

Tribunalul Hunedoara a pronnţat, miercuri, sentinţa în dosarul în care Adrian Stoicoi a fost acuzat de infracţiuni de spălare de bani, în legătură cu descoperirea ilegală şi traficarea unor tezaure antice provenite din zona Sarmizegetusei Regia. Adrian Stoicoi a primit doi ani de închisoare, pedeapsă la care se adaugă o altă condamnare de doi ani cu suspendare, într-un dosar privind traficul de obiecte de patrimoniu. Astfel, condamnarea primită de hunedorean este de patru ani de închisoare, cu executare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

În luna mai 2016, procurorii şi ofiţerii de poliţie au descins la locuinţa din Orăştie şi la casa din Grădiştea de munte a lui Adrian Stoicoi, acesta fiind pus sub acuzare pentru infracţiunile legate de traficul de obiecte de patrimoniu. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, hunedoreanul, împreună cu alţi apropiaţi ai săi, au fost cunoscuţi braconieri ai siturilor arheologice din Munţii Orăştiei şi că au fost implicaţi în descoperirea şi sustragerea mai multor tezaure arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional, bunuri pe care, prin intermediul unor filiere interne şi internaţionale au reuşit să le valorifice pe piaţa neagră a antichităţilor din Europa.

Copii au găsit monedele în vizuina vulpii

„În acest sens, în cursul anului 2014 în apropierea locuinţei sale a fost depistat ascuns un tezaur de 138 monede Koson din aur, din care inculpatul a vândut unei persoane o monedă cu suma de 700 euro”, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba.
n 20 februarie 2016, susţin anchetatorii, Adrian Stoicoi a vândut unei persoane o statuetă din bronz antică, reprezentându-l pe zeul Serapis, pentru care a pretins anterior suma de 5.000 de euro. În 30 martie 2016 şi 12 aprilie 2016, susţin anchetatorii, Adrian Stocoi a tranzacţionat două statuete din bronz reprezentând pe zeiţa Minerva şi respectiv pe zeul Jupiter. În 9 mai 2016, ar fi vândut alte trei monede din aur de tip Koson, pe care le ascunsese iniţial.

„Valoarea prejudiciului cauzat de inculpatul Stoicoi Adrian, aşa cum rezultă din rapoartele de expertiză este de 103.100 euro, respectiv: valoarea celor 138 monede tip koson din aur din lotul „La Vizuini” este de 90.900 euro; valoarea celor 4 monede tip koson din aur recuperate în anul 2014, respectiv 2016, este de 2.200 euro; contravaloarea celor 3 statuete antice din bronz, este de 10.000 euro. Toate aceste bunuri au fost recuperate”, informa PCA Alba. Hunedoreanul a susţinut că este nevinovat faţă de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei         Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani         DESCOPERĂ FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE A UNIVERSITĂȚII „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA – Reușită prin vocație!         Complexul Aqualand Deva se redeschide sâmbătă         Se închide provizoriu circulația rutieră în dreptul pasajului de cale ferată de pe str. Hărăului din Deva         O tânără și mama sa au trecut prin momente cumplite         Costel Avram, luat în balon de actorii din Valea Jiului: „Rugby nu e teatru”         Spațiul expozițional al Galeriilor de Artă „Forma” din Deva va fi reamenajat         Transgaz a donat bani pentru spitalul din Brad         Bugetul județului va fi dezbătut vineri         Aleile din cartierul OM vor intra în reabilitare         Poliția Locală Deva, gazdă pentru elevi în cadrul săptămânii ,,Școala Altfel”         CONCURS INTERJUDEȚEAN. “Tehno – ART”, ediția a XI-a         DE ZIUA BIBLIOTECARULUI. Întâlnire cu un titan al Renașterii         Localnicii au transformat ruinele combinatului din Hunedoara în groapă de gunoi         Corfu, insula dorită de toată Europa         Descoperă Lumea Automotive și Oportunitățile ei         Accident cu motocicleta furată de o tânără         Accident cumplit pe o trecere de pietoni din Hunedoara