Adrian Stoicoi a contestat arestarea preventivă în dosarul artefactelor dacice

Adrian Stoicoi a contestat decizia Judecătoriei Alba Iulia, prin care a fost arestat preventiv, fiind anchetat într-un dosar de furt calificat privind bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, provenite din zona siturilor arheologice din Munţii Orştiei. Dosarul a fost transmis spre soluţionare Tribunalului Alba, care va decide luni asupra măsurii dispuse de Judecătoria Alba Iulia. Vineri, Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 mai 2016.

„În fapt s-a reţinut că în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a ajutat alţi braconieri ai siturilor arheologice să sustragă bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional şi a păstrat bunurile sustrase de aceştia. În acest sens, în cursul anului 2014 în apropierea locuinţei sale a fost depistat ascuns un tezaur de 139 monede Koson din aur, din care inculpatul a vândut unei persoane o monedă cu suma de 700 euro, iar ulterior la începutul anului 2016 a vândut mai multe artefacte (trei statuete din bronz reprezentând zeităţi antice romane Seraphis, Minerva şi Jupiter, o cupă metalică) şi trei monede koson din aur”, a informat PCA Alba Iulia.

Joi dimineaţă, apartamentul din Orăştie al lui Adrian Stoicoi şi casa acestuia din Grădiştea de Munte, sat aflat la poalele Sarmizegetusei Regia, au fost percheziţionate astăzi de poliţişti, într-o anchetă coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Percheziţiile au durat mai multe ore. Ofițerii au căutat cu ajutorul detectoarelor de metale bunuri de patrimoniu, în casa de la poalele Sarmizegetusei Regia, în anexele și în împrejurimile ei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
FOTO: Accident grav pe autostradă. Șase mașini au fost implicate, iar șapte oameni au fost răniți         Probleme mari pe listele “Fără penali”. Sute de semnături anulate în Valea Jiului. Primarul Uricaniului, ameninţat cu o plângere penală!         Liga a treia. Victorie pentru CS Hunedoara, eșec pentru Deva         Mai multe drumuri județene devin drumuri forestiere         Amenzi pentru tăieri ilegale de lemne         Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei         Expoziție la muzeu: „Frumusețea neconvențională. Arta tatuajului”.         Mircea Nistor a fost propus cetățean de onoare al județului Hunedoara         Lansare de carte: Dumitru Tâlvescu, volumul de versuri „Prosperia”         PE MINUS/ Rectificare de buget negativă la Lupeni. Primarul vrea să meargă în instanţă!         SALVARE LA ÎNĂLŢIME/ Simulare de cutremur la Vulcan. Cum a decurs exerciţiul