„Soarta sau destinul, nici nu ştiu cum să-i spun, a făcut ca, în această dimineaţă, Marin Butar să nu ia metroul şi a ales să meargă pe jos la serviciu”, au fost primele cuvinte ale preşedintelui Adrian David, cu referire la starea angajatului Consiliului Judeţean Hunedoara aflat în misiune la Bruxelles.
Marin Butar, consilier la Serviciul Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Hunedoara, nu a fost afectat de atentatele din capitala Uniunii Europene. „Primul telefon pe care l-am dat azi dimineaţă, după ce am aflat de tragicele evenimente, a fost să-l contactez. Din fericire este în siguranţă, chiar dacă se află, ca şi întreg oraşul, în stare de şoc. Cred că o să îl aducem mai repede acasă pentru că, oricum, misiunea sa se apropie de sfârşit, iar rezultatele sunt mulţumitoare, chiar forate bune”, a mai spus David