ADEVĂRURI CARE DERANJEAZĂ. Modificarea Codului Silvic, un proiect controversat

Prin anularea definitivă a avizului de mediu în cazul amenajamentelor silvice – potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică – Ministerul Mediului încearcă să se sustragă de la o îndatorire fundamentală, aceea de a proteja pădurile (mai cu seamă cele din arii protejate) de abuzurile exploatatorilor de lemn. Neimplicarea autorităţilor de mediu este o vinovăţie infinit mai mare comparativ cu a pădurarilor, în condiţiile în care de un sfert de veac structurile silvice sunt complet depăşite (prin neputinţă ori complicitate) în stoparea defrişările ilegale. Odată cu acest proiect de OUG, cade şi ultimul bastion care ar putea să curme jaful. Avertismentul tras de Georgeta Barabaş, director executiv APM Hunedoara, este reacţia onestă a unui specialist în domeniu care înţelege impactul şi consecinţele controversatului proiect. De altfel, şi alţi specialişti sunt îngrijoraţi de iniţiativa OUG  pentru modificarea Codului Silvic, pus în dezbatere publică de MMAP, doar că ecologiştii au reacţionat în cercul lor închis, pe forumuri. Greu de înţeles cum de materialul nostru poate fi considerat ofensator de către Ministerul Mediului, când nu face altceva decât să dezbată public un proiect pus în dezbatere

Aşadar, scuze, domnilor, pentru adevăr!

În articolul scris de Anamaria Sanda, intitulat „Georgeta Barabaş, despre pădurile tăiate ale judeţului: „Principalul vinovat este Ministerul Mediului”, modul direct în care s-au   prezentat procedurile de avizare a activităţilor silvice (într-un limbaj accesibil publicului) a fost considerat ofensator de către Ministerul Mediului. Din acest motiv, cu „scuzele de rigoare” şi fără a greşi cu alte explicaţii reluam subiectul prin publicarea unui mesaj formulat de reputaţi specialişti în domeniu pe un forum de specialitate, îngrijoraţi de consecinţele modificărilor legislative, aflate în desfăşurare.

Trebuie precizat pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul că avizul de mediu aflat în discuţie este o cerinţă a Directivei SEA (Strategic Environmental Assessment), iar avizul administratorului sau custodelui este o cerinţă a Directivei NATURA 2000. Ambele presupun parcurgerea unor evaluări ex-ante ale impactului asupra mediului, ariilor protejate şi schimbărilor climatice.

 

Mesajul de pe forumul „CONSERVAREA BIODIVERSITATII”

 

From: Abran Peter
Sent: Wednesday, October 19, 2016 4:16 PM
To: ‘Liviu Cioineag’; ‘Office Natura’; ‘office@wwfdcp.ro
Cc: ‘ProPark’; ‘apuscas@wwfdcp.ro‘; ‘cardelean@wwfdcp.ro‘; ‘Papp Tamas’
Subject: OUG modificare cod silvic anuleaza avizul de mediu pentru amenajamentele silvice

 

ATENTIE   CUSTOZI  de arii naturale  protejate 

OUG  pentru modificarea Codului Silvic,  pus pe siteul MMAP din  28 sept 2016 (10 zile dezbatere

ANULEAZA DEFINITIV  AVIZUL DE MEDIU (care cere obligatoriu avizul custodelui)PENTRU AMENAJAMENTELE SILVICE 

http://www.mmediu.ro/articol/ mmap-supune-dezbaterii- publice-proiect-de-ordonanta- de-urgenta-a-guvernului- pentru-modificarea-si- completarea-legii-nr-46-2008- codul-silvic-republicata/1913

 A FOST ABROGAT IN 2016   și    O.M. nr. 995 / 2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor, care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe,  prevede ( pct. 2,  lit e) obligaţia obţinerii avizului de mediu în domeniul silviculturii, pentru  amenajamentele silvice .

A MAI RĂMAS

Directiva  2001/42/EC privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe stabileşte obligaţiile ce trebuiesc respectate în parcurgerea procedurii SEA, iar  „planurile şi programele” sunt definite (Articolul 2. a) şi ca dispoziţii legale, de reglementare (de ex. amenajamente silvice) sau administrative. În completare, Articolul 3 al Directivei 2001/42/EC prevede ca evaluarea de mediu să fie realizată pentru :

  • toateplanurile şi programele care sunt elaborate pentru agricultură, silvicultură, pescuit, etc.  şi care definesc cadrul pentru punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I şi II din Directiva 85/337/CEE (Directiva EIA amendată);
  • planurile şiprogramele care, având în vedere efectele probabile asupra siturilor s-a stabilit că este necesară o evaluare de mediu în temeiul art. 6 şi 7 din Directiva Habitate 92/43/CEE;

H.G. nr. 1076/ 2004   privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe  transpune Directiva  2001/42/EC în legislaţia naţională.

H.G. nr. 1076/ 2004   contribuie la asigurarea unui nivel înalt de protecţie a mediului şi la integrarea consideraţiilor cu privire la mediu în pregătirea şi adoptarea anumitor planuri şi programe, în scopul promovării dezvoltării durabile, prin efectuarea unei evaluări de mediu a planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

O.M. nr. 995 / 2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor, care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe,  prevede ( pct. 2,  lit e) obligaţia obţinerii avizului de mediu în domeniul silviculturii, pentru  amenajamentele silvice .-  ABROGAT  2016

ORDIN nr. 995 din 21 septembrie 2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe

2.Silvicultură      ABROGAT  2016

a)Strategia de împăduriri;

b)Program de împădurire şi combatere a eroziunii solului;

c)Planuri de protecţie a pădurilor;

d)Planuri de management al pădurilor;

e)Amenajamentele silvice.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr         Accident pe DN 7 produs de un camionagu turc         De la Petroşani, la Deva/ Fost director al CEH în litigiu cu compania energetică         Rute ocolitoare pentru a evita aglomerația de pe șoseaua Deva – Lugoj         Red Bull Romaniacs se implică în două proiecte sociale în Valea Jiului         Construcția artezienelor din centrul Hunedoarei poate începe         PORTRET. Xenia, prinţesa războinică din ringul de box         Accident cu motocicleta, pe Transalpina         Accident pe autostrada A1, la Orăștie         Natura îşi face dreptate pe Defileul Jiului. Apele îşi recuceresc vechile albii