Actorii de la Teatrul “I.D. Sîrbu” duc “Gunoierul” pe scena Festivalului Naţional de Comedie

Teatrul din Petroşani intră în competiţie cu unele dintre cele mai renumite instituţii de cultură din ţară la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi.

Concursul, aflat la cea de a XXVII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 5 – 16 octombrie şi este organizat de Teatrul Dramatic “Fani Tardini” şi Primăria Municipiului Galaţi.

Actorii Teatrului de Stat I.D. Sîrbu din Petroşani vor intra în competiţie cu spectacolul ”Gunoierul”, care s-a bucurat de mare success, şi se vor “duela” pe scenă cu teatre renumite din ţară, cum ar fi Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul Odeon – Bucureşti, Teatrul Naţional Timişoara sau Teatrul Marin Sorescu – Craiova. Teatrul din Petroşani este programat pentru data 14 octombrie la Sala Studio a Teatrului Dramatic “Fani Tardini” din Galaţi.

„Gunoierul“ este o piesă de teatru care se înscrie în genul dramatic al comediei şi care, sub voalul umorului, încearcă să atragă atenţia asupra unor întrebări la care noi, cei de azi, nu prea mai vrem, nu prea mai avem chef să răspundem sau pe care le ignorăm pur şi simplu.
În piesa lui Mimi Brănescu, gunoierul este filosoful care, tot căutând prin gunoaie, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute „la secret“ de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi. Cine se aşteaptă ca un vagabond, după ce studiază resturile menajere pe care le arunci la gunoi, să descopere că nevasta te înşeală de vreme bună? Sau cine să se gândească la faptul că, tot din „citirea“ gunoiului, vagabondul îşi dă seama că nişte copii sunt lăsaţi în plata Domnului de părinţi şi cresc precum buruienile?

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − șapte =

ACTUALITATE
SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva         TRADIŢII UITATE: Săptămâna de mijloc și „Trecerile Mari”         Tânărul care a abuzat sexual șase fete s-a arătat nemulțumit de condamnare         Spărgători de case prinși de polițiști         Cum au explicat drumarii mizeria din refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Recorduri la Castelul Corvinilor: 10.000 de euro pentru trei zile de filmări         Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari         VIOREL ARION A PIERDUT ŞI ŞEFIA PARTIDULUI. Vasilică Potecă preia organizaţia municipală PNL Hunedoara