Activiştii de mediu au pierdut. Lucrările la “Drumul lui Băsescu”, blocate doar de lipsa banilor

“Drumul lui Băsescu” poate să fie amenajat în continuare, dacă se va găsi şi sursa de finanţare. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, irevocabil, cererea activiştilor de mediu care cereau stoparea lucrărilor.

MINOLTA DIGITAL CAMERAÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost de partea activiştilor de mediu, care au cerut stoparea lucrărilor la DN 66A, Uricani – Herculane, cunoscut sub numele de “Drumul lui Băsescu”. Potrivit sentinţei pronunţate, ÎCCJ a respins “recursul declarat de reclamanta Greenpeace CEE România împotriva Încheierii din 5 iulie 2013 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recursul declarat de reclamanta Greenpeace CEE România împotriva sentinţei civile nr. 3048 din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul declarat de reclamantele Asociaţia Grup Milvus, WWF – Asociaţia Programul Naţional Dunăre Carpaţi, Societatea Carpatina Ardeleana Satu-Mare, Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România și Societatea Română de Herpetologie, toate prin Asociaţia Agent Green, împotriva sentinţei civile nr. 3048 din 11 octombrie 2013 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă”. Altfel spus, dacă se va găsi sursa de finanţare, lucrările der amenajare şi modernizată a acestui drum pot copntinua. Activiştii de mediu au încercat pe toate fronturile să împiedice construirea drumului, care – spun ei – ar distruge iremediabil zona. Opozanţii proiectului au cerut în instanţă anularea avizului dat de Ministerul Mediului, după ce o contraexpertiză realizată de cercetători români și străini ar fi arătat că expertiza privind impactul de mediu comandată de autorități este una superficială, iar aprecierea conform căreia impactul asupra mediului, florei și faunei este neglijabil nu este conformă cu realitatea. “Am solicitat să se constatate nelegalitatea și netemeinicia Deciziei privind emiterea acordului de mediu și revocarea acestuia, anularea acordului de mediu  și suspendarea actului administrativ până la soluționarea pe fond a cererii, precum si a celorlalte acte și avize care au stat la baza emiterii Acordului în baza Raportului privind Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului”, declara Gabriel Păun, reprezentantul Agent Green România. În plus, opozanţii proiectului au reclamat şi lipsa de utilitate reală a acestei șosele, dar şi faptul că acesta ar urma să traverseze, cu efectele distructive implicite, ultimul Peisaj Forestier Intact din zona de climă temperată a Europei, statut recunoscut inclusiv de Academia Română.

Mai multe asociaţii ecologiste au dat în judecată Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, dar şi Guvernul României, în speranţa că lucrările vor putea fi oprite În noiembrie 2013 activiştii de mediu au pierdut procesul la Curtea de Apel Bucuresti și au facut recurs la ICCJ, însă magistraţii nu le-au dat câştig de cauză.

 

Stopat din lipsă de bani

 

Amenajarea DN66A reprezintă unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură din România. Până acum, însă, finanţarea a fost asigurată în hop-uri, aşa că investiţia este departe de a fi finalizată. Construcţia DN66A a început în anul 2002, asta după ce în 1999 drumul forestier care traversa rezervaţiile naţionale Retezat şi Valea Cernei a fost ridicat la rangul de drum naţional. Până acum, au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani până în zona Câmpuşel, în Parcul Naţional Retezat. Până în 2010, urmau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei, unde calea de acces se intersectează cu un alt drum naţional, DN67D, legând astfel Valea Jiului de Băile Herculane. Numai că ultimul tronson nu a fost nici acum modernizat. Iniţial, mai multe organizaţii ecologiste au contestat investiţia, pe motiv că şoseaua va afecta ecosistemul din rezervaţiile naturale. Ulterior, proiectul a primit avizele de mediu, însă nu a mai primit finanţare. În plus, nici DN67D nu este într-o situaţie mai bună, iar între Izvoarele Cernei şi Herculane drumul forestier este aproape inaccesibil. Drumul a primit numele fostului Preşedinte al României deoarece lucrarea a demarat pe vremea în care acesta era ministru al Transporturilor.

De precizat că scandalul legat de construirea acetsui drum este departe de final. Agent Green a informat despre controversele proiectului și Banca Mondială, instituția care a alocat o parte din banii pentru executarea tronsonului II, iar instituţia monetară internaţională ar fi promis să-și retragă finanțarea pentru tronsonul 3.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × unu =

ACTUALITATE
Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva         TRADIŢII UITATE: Săptămâna de mijloc și „Trecerile Mari”         Tânărul care a abuzat sexual șase fete s-a arătat nemulțumit de condamnare         Spărgători de case prinși de polițiști         Cum au explicat drumarii mizeria din refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Recorduri la Castelul Corvinilor: 10.000 de euro pentru trei zile de filmări         Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari         VIOREL ARION A PIERDUT ŞI ŞEFIA PARTIDULUI. Vasilică Potecă preia organizaţia municipală PNL Hunedoara         Straja: noul pol al distracţiei pentru schiori şi snowboarderi         Evenimente la aniversare: Eminesciana 2017         Accident grav petrecut în Deva         Bărbaţi surprinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă cărbune         SEMNAL DE ALARMĂ. Gunoaiele au împânzit refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Tineri salvați după ore de căutări prin viscol, în Masivul Parâng