În Hunedoara, Deva şi Petroşani au fost anunţate acţiuni de protest, pentru această seară.

Mobilizaţi pe Facebook, hunedorenii sunt invitaţi să îşi arate solidaritatea faţă de victimele tragediei din Clubul Colectiv şi revolta faţă de modul în care autorităţile au acţionat în ultimii ani, înainte de a se produce această catastrofă.

În Deva, acţiunile de protest vor începe astăzi, de la ora 18:00, în Piaţa Victoriei. În Petroşani, localnicii sunt chemaţi la miting, în centrul oraşului, în faţa Teatrului de Stat I.D. Sârbu, de la aceeaşi oră. În Hunedoara, protestul este programat să înceapă la ora 19:00, în faţa Casei de Cultură.