Un accident rutier mortal s-a petrecut, joi dimineaţă, în jurul orei 5:00, pe Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Deva.

„Un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Peştişul Mic, conducea un autoturism pe drumul judeţean, pe sensul Deva – Hunedoara. În afara localităţii Sântuhalm, şoferul a pierdut controlul direcţiei, a ieşit în afara părţii carosabile şi a lovit un stâlp de iluminar public. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului autoturismului, precum şi rănirea unui pasager în vârstă de 26 de ani, din Peştişul Mic”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
În zona în care a avut loc tragedia, în ultimele luni s-au petrecut mai multe accidente grave.