A început construcţia Centrului de Informare turistică din Deva

Centrul de informare turistică din municipiul Deva este construit la poalele Dealului Cetăţii, din fonduri de la Uniunea Europeană. „Valoarea totală a proiectului este de 554.719,64 de lei dintre care finanțarea nerambursabilă asigurată din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în sumă de 468.674,22 de lei, și din bugetul național, în sumă de 39.570,48 de lei. Cofinanțarea eligibilă a Municipiului Deva este în valoare de 10.372,34 de lei, iar valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, aferentă acesteia este în valoare de 36.102,60 de lei”, a informat Primăria Deva. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din municipiul Deva va fi înfiinţat cu scopul de a creşte numărul turiştilor, susţin reprezentanţii administraţiei locale. Clădirea în formă circulară va fi asemenea celei a viitorului centru de informare din municipiul Hunedoara. În Hunedoara, investiţia, în valoare de peste 500.000 de lei, a demarat în luna septembrie şi se află într-un stadiu avansat de implementare. „Preconizăm o creştere a numărului de turişti şi respectiv a gradului de informare a acestora cu mai mult de 25% (de la un număr de 21.253 de turişti în anul 2012, la un număr de 26.600 de persoane)”, a informat Primăria Deva. De asemenea, susţin cei de la primărie, vor fi create locuri de muncă după realizarea proiectului. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din municipiul Deva va trebui finalizat până la sfârşitul acestui an.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 4 =

ACTUALITATE
Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare