A fost găsită mama pruncului aruncat în apele Jiului

Poliţiştii au identificat-o pe mama nou-născutei al cărui cadavru a fost descoperit în apele râului Jiul de Vest, care traversează municipiul Lupeni. Este vorba de o tânără de 26 de ani, căsătorită, care mai are doi copii. Potrivit anchetatorilor, femeia a născut singură, o fetiţă de 3,25 de kilograme. Pruncul ar fi fost născut în casă, viu şi la termen. Necropsia a arătat că prezintă leziuni specifice naşterii, dar şi o leziune la coloana cervicală, semn că micuţul a căzut la naştere. Deocamdată, mama copilei nu a putut fi audiată. Ea se află în stare gravă la spital, după ce a suferit o hemoragie internă.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 28/29 februarie, tânăra a născut un copil în baia locuinței sale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere a nou născutului de către mamă și în continuare se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, suspecta fiind internată în prezent în Spitalul de Urgență Petroșani”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Luni dimineaţa, localnicii din Lupeni au descoperit cadavrul nou-născutei. „În urma deplasării la faţa locului a echipei operative, poliţiştii au stabilit că în albia râului Jiul de Vest, la o distanţă de aproximativ cinci metri de malul sudic al acestuia fiind descoperit cadavrul unui nou născut de sex feminin. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Lupeni în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului, aspect în funcţie de care vor fi continuate cercetările”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “A fost găsită mama pruncului aruncat în apele Jiului

  1. Zona Zoster

    Care Dumnezeu dle.parlamentar Cernea?Care educatie?Care responsabilitate?Partenerele civile vor fi capabile de atrocitati inimaginabile.O mama cu adevarat crestina,cu “frica”de Dumnezeu,nu v,a fi niciodata impinsa spre astfel de atrocitati.Condamnarea in masa a Parlamentului postdecembrist ,pentru GENOCID,mi se pare cea mai de bunsimt solutie.Morala bineinteles.In afara de JEFUIREA poporului,n,au facut nimic.Totul spre distrugerea natiei.(Din Proorocia lui Paler).Pentru ce popor nemernic au murit tinerii in 89.Dlor.Jurnalisti.Nu,i mai pomeniti pe nemernicii care conduc destinele judetului,macar o saptamana.Va aratati prin asta solidaritatea cu toti nascutii aruncati in “COLECTIVUL” romanesc ,care altfel nu se mai termina.Altfel ramaneti solidari cu criminalii!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =

ACTUALITATE
10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie         UPDATE. Copila de nouă ani dată dispărută a fost găsită         11 utilaje de deszăpezire vor acționa în municipiul Deva         Bilete gratuite de călătorie pentru pensionari         Brazii de Crăciun vor fi aduși din Alba         Peste 7.000 de turişti au vizitat Cetatea Deva în luna noiembrie         Aproape 500 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali în luna noiembrie         Primarul Gheorghe Ile va primi daune morale         Controale ample la exploatările forestiere         Autoturism incendiat de un om al străzii         Hunedorean lăsat fără aproape 3.000 de euro de tâlhari         Construirea statuii lui Michael Klein a fost scoasă la licitație