Concursuri cu unici candidați/”Rocadă” pe funcții pentru responsabilii Primăriei Petroșani judecați pentru fapte de corupție

Doi responsabili din Primăria Petroșani, trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție, și-au găsit alte posturi, tot în cadrul administrației publice locale. Au fost organizate concursuri pentru noile funcții, cu unici candidați, chiar cei doi.

*De la Secretar al Primăriei, la consilier juridic în cadrul Compartimentului administrație publică locală

Un singur punct la proba scrisă l-a despărțit pe fostul Secretar al Primăriei Municipiului Petroșani, Adrian Negoe, de punctajul maxim. Suspendat din funcția de Secretar, din cauza unui dosar pentru fapte de corupție aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, Adrian Negoe a fost singurul candidat pentru postul de consilier juridic, gradul profesional IA din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroşani – Compartimentul administrație publică locală.

Adrian Negoe a avut de trecut două probe, pe lângă cea a dosarului. O probă scrisă – la care a obținut 99 de puncte din 100 posibile, respectiv proba interviului, la care a obținut punctaj maxim, adică 100 din 100 posibile. Cu media 99,50 puncte, acesta a fost declarat admis.

Negoe a fost suspendat din funcția de Secretar al Primăriei Municipiului Petroșani din cauza unui dosar pentru fapte de corupție instrumentat de DNA, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, dosar în care mai sunt judecați fostul director al DADPP – Daniel Adinel Vișan, dar și Lucian Dragomir, ”precursorul” lui Vișan în acest post.

Daniel Vișan – 94 de puncte la concursul pe care chiar el l-a organizat!

Fostul director al DADPP Petroșani, Daniel Adinel Vișan, a obținut o medie de 94 de puncte la concursul pe care chiar el l-a organizat. Vișan a fost de asemenea suspendat din funcție, prin decizia primarului Tiberiu Iacob Ridzi, din cauza procesului. A fost singurul candidat pentru postul de șef serviciu, gr.II în cadrul Serviciului administrare cimitir, sera de flori, întreținere grupuri sanitare, concurs care a avut loc vineri. A obținut 88 de puncte la proba scrisă, dar maximum de puncte – 100, la interviu. Cu o medie de 94 de puncte a fost declarat admis fără emoții.

Acuzații

Vișan, Negoe și Dragomir sunt acuzaţi că ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false pentru a obţine diverse sume de bani din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, pentru o suprafață de 693,90 ha. Vișan și Negoe sunt acuzaţi de săvârșirea următoarelor infracțiuni:   tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,   participație improprie în formă continuată la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente inexacte dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În același timp, Lucian Octavian Dragomir, la data faptelor șef birou cadastru în cadrul Primăriei municipiului Petroșani, este judecat pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,   complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
APIA a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 954.155 lei.   De asemenea, asociația composesorală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.683.962 lei reprezentând beneficiul nerealizat, ca urmare a excluderii de la plată de A.P.I.A. – Centrul Județean Hunedoara, ca urmare a situației de supradeclarare, a mai precizat DNA.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Ambasadorul Republicii Franceze în România, Michèle Ramis, în vizită la Primăria Municipiului Deva         Cât va costa noua statuie a lui Ioan de Hunedoara         A furat o camionetă pentru a-și plimba prietenii         Femeie lăsată fără 30.000 de lei de un hoț         Minoră dată în urmărire națională după ce a fugit din centrul de plasament         Accident spectaculos pe un bulevard din Hunedoara. Ce a pățit șoferul unei mașini de lux, cu volan pe partea dreaptă         Accidente rutiere pe șoseaua Deva – Simeria: șase autoturisme s-au ciocnit luni dimineața         CINE PE CINE STRÂNGE CU UŞA. Bobouţanu îşi demolează consilierul CIVIC cu un „schelet” ţinut trei ani la sertar         LIGA 3. Etapă fără victorie pentru echipele din judeţ         Studenta din SUA care muncește voluntar în adăpostul de câini de la Sântuhalm         Ce s-a ales de uriașul adăpost împotriva bombardamentelor, din Hunedoara         Cadavrul bărbatului înecat în Lacul Cinciș a fost găsit         Bătaie de joc la Cetatea Orăștiei. Turnul medieval s-a transformat în wc public         Elev anchetat penal după ce și-a bătut joc de diriginta sa, a amenințat-o și a agresat-o         Concursuri cu unici candidați/”Rocadă” pe funcții pentru responsabilii Primăriei Petroșani judecați pentru fapte de corupție         A lăsat hoțul în casă         Senatoarea PNL, Carmen Hărău: “Legea pensiilor se întoarce în Parlament fiind parțial neconstituțională”         Ministrul Cuc, pe șantierul căii ferate         Achiziție de utilaje pentru lucrări de amenajare a terenului         Pompierii caută trupul unui pescar înecat în Lacul Cinciș