Soluție de refinanțare a creditelor cu economie de două milioane

Marţi, Primăria municipiului Hunedoara a încheiat un contract de refinanţare a creditelor de investiţii de care Consiliul Local a beneficiat în ultimii ani, reuşind ca, prin negocierea dobânzilor cu o nouă instituţie bancară, să facă o economie anuală de 2 milioane de lei la plata ratelor de împrumut.

Declarații în acest sens au fost făcute de primarul Hunedoarei Viorel Arion. Noile condiții sunt avantajoase, dacă luăm în calcul faptul că noul contract prevede o dobândă de 0,85% la sumele existente şi o perioadă de graţie la plată de un an de zile.
„Am făcut un inventar al împrumuturilor contractate de-a lungul anilor de Primăria Hunedoara şi am găsit că încă mai existau contracte de împrumut de prin anii 2005-2006, cu dobânzile aferente acelor perioade. Drept pentru care am realizat o licitaţie de refinanţare a tuturor creditelor şi am reuşit să obţinem o dobândă foarte bună, de 0,85%”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.
Conform declarațiilor oficiale, Primăria Hunedoara are împrumutate de la bănci circa 50 de milioane de lei, bani utilizaţi pentru realizarea unor proiecte de investiţii.
Trebuie notat faptul că, înainte de realizarea acestei noi înțelegeri bancare, cea mai mare dobândă pe care Primăria Hunedoara trebuia să o plătească la unul dintre creditele vechi era de 7% pentru un împrumut în lei.
Contractul de finanţare cu noua instituţie bancară va fi semnat în câteva zile.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + doisprezece =

ACTUALITATE
Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus         Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe șantierele autostrăzii Lugoj – Deva         Peste 200 de proiecte vor fi finanțate prin PNDL în județ. Cele mai multe se vor derula în Hunedoara         Drumul spre cetatea Piatra Roșie va fi modernizat         Calea ferată Simeria – Curtici intră în modernizare         Povestea inedită a Târgului de fete de pe muntele Găina         Zilele Hunedoarei: fotbal și opera rock Zrínyi 1566