MEDIA. UPDATE. Decizia TVR cu privire la emisiunile cu Moise Guran, Sorin Avram, Cornel Nistorescu şi Dragoş Pătraru

Emisiunile “Biziday”, cu Moise Guran, “Vorbeşte liber”, cu Sorin Avram, “Foc încrucişat”, cu Alina Stancu şi Cornel Nistorescu, şi “Starea naţiei”, cu Dragoş Pătraru, vor fi difuzate în continuare la TVR, ca şi până în prezent.

 

Emisiunile “Biziday”, cu Moise Guran, “Vorbeşte liber”, cu Sorin Avram, “Foc încrucişat”, cu Alina Stancu şi Cornel Nistorescu, şi “Starea naţiei”, cu Dragoş Pătraru, vor fi difuzate în continuare la TVR, ca şi până în prezent.
“Începând de luni, 22 septembrie, canalele TVR vor funcţiona în baza grilelor de programe aprobate prin Programul de Redresare economică şi Memorandumul din 2012”, se arată într-un comunicat de presă.
Decizia a fost luată vineri de Comitetul Director (CD) şi va fi înaintată, spre informare, luni, Consiliului de Administraţie (CA) al TVR.

Problemele în privinţa TVR au început încă din 2 septembrie, când grila intermediară a TVR 1, valabilă în septembrie şi care include emisiuni realizate de Sorin Avram, Moise Guran şi Dragoş Pătraru, a stârnit discuţii în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), întrucât aceasta a intrat în vigoare la 1 septembrie fără aprobarea CA al TVR şi a CNA. Atunci, mai mulţi membri ai CNA au spus că grila lunii septembrie are nevoie de aprobarea CNA şi a CA al TVR, chiar dacă este provizorie.

Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a analizat, în şedinţa de marţi, grilele de toamnă ale Televiziunii Române, însă nu a ajuns la nicio concluzie în privinţa acestora, majoritatea membrilor din CA solicitând ca, până pe 30 septembrie, să fie elaborată o strategie de programe a TVR. În baza acesteia va fi elaborată grila de toamnă a TVR şi va fi trimisă spre aprobare la Consiliul Naţional al Audiovizualului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din televiziunea publică.
Strategia editorială a TVR va fi elaborată de un grup de lucru format din 3 membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv şi din 5 membri ai Comitetului Director din instituţie.

Motivul pentru care majoritatea CA a solicitat elaborarea acestei strategii de programe ar fi acela că preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, le-a prezentat membrilor CA o variantă de grilă de programe de toamnă care schimbă identitatea TVR 1 dintr-o televiziune generalistă într-una de News&Current Affairs. Strategia de programe ar urma să aibă la bază rezultatele unui sondaj pe care TVR l-a comandat şi care au relevat ceea ce îşi doresc telespectatorii. De asemenea, în prezent se desfăşoară o serie de focus grupuri, care au acelaşi scop.

Şapte din cei 11 membri ai CA nu au fost de acord ca telespectatorii TVR 1 să vadă timp de patru zile pe săptămână, de luni până joi seara, acelaşi gen de emisiuni. În acest interval sunt difuzate emisiunile lui Sorin Avram, Moise Guran şi Dragoş Pătraru.

Potrivit unor alte surse, blocajul ar fi cauzat de talk show-ul “Vorbeşte liber!”, cu Sorin Avram, pe care reprezentanţii PSD în CA al TVR nu l-ar dori în grila TVR 1.

Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a confirmat faptul că există anumite persoane care nu îl doresc pe Sorin Avram în grila Televiziunii Române.

“Sunt câţiva domni care nu-l doresc în niciun chip pe domnul Sorin Avram să ţină acel talk show, pe care îl ţine acum şi care este foarte performant. Nu ştiu de ce nu îl doresc, eu îl doresc, l-am adus, performează, sunt mulţumit (…) Mi s-a cerut să-l dau afară, cu o ocazie, nu ieri (în CA, n.r.). Nu trebuie să vă miraţi. Aici toată lumea crede că se pricepe la televiziune (…)”, a spus Stelian Tănase, fără a preciza identitatea celor care i-au solicitat să renunţe la Sorin Avram.

Întrebat când ar urma să intre oficial grila de toamnă a TVR, în prezent fiind implementate grile intermediare, Stelian Tănase a spus că acest lucru se va produce pe 1 octombrie. “Dacă, bineînţeles, membrii Consiliului de Administraţie care formează majoritatea, adică guvernamentalii să le zic aşa… Că ei au majoritatea şi ei dispun cum vor ei în televiziune. N-am cum să le spun altfel, ce să le spun? Partidul roşu, partidul galben, partidul albastru? Nu. Există ca în orice grup o majoritate şi o minoritate şi ei au majoritatea, cei care vin din zona guvernamentală. Ieri s-a votat de la 7 la 4, ca să dau un exemplu. Cei de la putere, care aparţin guvernului, sunt 7, au votat într-un fel, iar noi ceilalţi, PNL, PDL, suntem patru, am votat singuri. Deci se vede foarte clar că CA-ul s-a politizat”, a spus, miercuri, Stelian Tănase.

Contactat din nou joi seară de agenţia MEDIAFAX, Stelian Tănase a spus că nu a fost luată încă o decizie în privinţa grilei de programe a TVR 1. “În continuare cred că Sorin Avram şi Cornel Nistorescu sunt cei vizaţi. Nu ştiu cu Moise Guran, de la dumneavoastră aud. Ţintele sunt Nistorescu şi Avram. Mâine (vineri, n.r.) avem prima reuniune a grupului de lucru. Sunt nişte băieţi care vor să bage mâna în grile, asta este toată miza, şi luni avem CA. Nu ştiu ce se va întâmpla în acele două reuniuni şi evident toate cărţile sunt în mâna Guvernului, a delegaţilor lui din CA, ei au majoritatea, votează cum vor ei, ei hotărăsc soarta televiziunii. Dar nu vreau să pun nici răul înainte”, a spus Stelian Tănase.

Pe de altă parte, joi seară, atât Moise Guran, cât şi Dragoş Pătraru au reacţionat.

Guran a oferit mai multe explicaţii în ediţia de joi seară a Biziday .“S-ar putea să fiu şi luni la TVR, s-ar putea să nu mai fiu luni la TVR, şi trebuie să vă dau nişte explicaţii”, aşa şi-a început Moise Guran emisiunea de joi seară, care ar putea fi ultima difuzată de TVR.

Jurnalistul a spus că în cei patru ani de când se află în TVR au existat foarte multe “presiuni pentru potolirea sau scoaterea mea de pe post”.

“Acum nicio lună, emisiunea asta n-ar mai fi trebuit să intre, pentru că în Comisia de Cultură de la Senat s-a trezit un nene de la PSD care să zică ”e o problemă cu grila de toamnă”. Povestea asta cu ”grila de toamnă a TVR” este un război futil şi stupid în acelaşi timp, prin care o parte a membrilor din conducerea TVR încearcă pur şi simplu să sinucidă TVR-ul dacă s-ar putea. E un caft acolo între Consiliul de Administraţie şi Stelian Tănase, ceva ce nu s-a văzut. Însă ce mi se pare că nimeni nu înţelege e că din toată povestea asta, TVR-ul va ieşi ăla mort”.

Stelian Tănase a declarat într-un interviu acordat gândul că există presiuni pentru a scoate din grilă câteva emisiuni. “Nu e vorba de-a mea însă, că mi-ar fi plăcut şi mie să mă victimizez. Nu sunt victimă şi, sincer să vă spun, mă şi ofensează aşa gândul că ar putea Victor Ponta să mă dea pe mine afară de undeva, pentru că eu mă consider profesionist în domeniul meu, ceea ce cu greu se poate spune despre primul ministru al României în momentul de faţă”, a mai spus Guran.

Acesta a atras atenţia că din grila de toamnă au mai fost scoase doar două emisiuni, încercând astfel să sugereze că la mijloc nu este motivaţia financiară.

“Eu sunt contractor, eu aduc bani TVR-ului. Sigur, eu fac emisiunea cu sprijinul TVR, oamenii care sunt la camere sau în regie sunt plătitţi din taxa aia pe care d-voastră o achitaţi, dar restul ce facem noi (echipa Biziday – n.r.) e pe cheltuiala noastră şi din publicitatea pe care o încasăm aici alături de TVR. Emisiunea asta e foarte profitabilă pentru TVR, atât de profitabilă încât, la un moment dat, le-am şi propus să publice contractul pe care îl au cu mine, că poate mai învaţă şi alţii cum se fac bani pentru o companie de stat”, a mai spus Guran.

Jurnalistul a subliniat şi faptul că disputa dintre Stelian Tănase şi CA al TVR ar putea “ucide televiziunea publică”.
De cealaltă parte, Dragoş Pătraru a anunţat joi seară că emisiunea lui urma să fie difuzată de la aceeaşi oră la TVR 1. “Acum, dat fiind scandalul din TVR, să zicem mersi că intră, nu mai contează ora (…) Şi staţi liniştiţi, emisiunea nu păţeşte nimic”, a scris Pătraru pe contul său de Facebook.

SURSA: gandul.info

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + 10 =

ACTUALITATE
Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad         O nouă spargere în Hunedoara         Duminică, la Orăștie. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt         Ce venituri a adus ștrandul din Hunedoara în această vară         Transport ilegal de lemne         Prins la furat de arbori         Ultimele ediții ale ziarului Drumul Socialismului. Ce poezii îi erau dedicate lui Ceaușescu         Zeci de familii au fost păgubite de furtună         Accident cu trei victime provocat de un autotren care a trecut pe roșu         LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie         Gorunul părintelui Arsenie Boca s-a uscat cu totul         În prezența ministrului Agriculturii. Expoziția Bălțata Românească de la Băcia și-a reînnoit succesul         FENOMENE PERICULOASE. O vijelie puternică a provocat distrugeri în Deva și Hunedoara (VIDEO)         Centrul Hunedoara va fi iluminat ecologic         Avram Iancu, aproape de finalul maratonului impresionant de înot pe Dunăre         DN 76 Deva – Brad: modernizarea șoselei de 30 de kilometri a ajuns la final