MAGAZIN. Primul CLUB oficial de SWINGERI funcţionează la Cluj Napoca FOTOGALERIE

Primul loc unde swingerii pot să îşi facă de cap şi să îşi dea frâu liber propriei imaginaţii s-a deschis în Cluj Napoca, în loc retras, departe de ochii oamenilor, în mijlocul unei livezi de la marginea oraşului.

Proprietarii clubului  promit experienţe de neuitat pentru amatorii de senzaţii tari care vor să îşi schimbe partenerele sau partenerii. “Swingul, fenomen de amploare în ţările europene, este cultura sexuală între persoane cu aceleaşi gusturi, tendinţe şi dorinţe de exprimare a libertăţii sexuale precum şi trăirea acestora fără limite”, se arată pe pagina oficială a clubului de swingeri.

Camere de socializare la parter iar la etaj camere discrete pentru partide de amor, ar fi descrierea făcută de mai mulţi clujeni care au participat la petrecerile de swingeri care se petrec la club. Există şi o discotecă “frumos amenajată pentru socializare”, bar şi bufet suedez

De altfel, pe pagina oficială, se pot vedea camerele de socializare unde amatorii de senzaţii tari, cupluri care vor să experimenteze schimbul de parteneri, pot să socializeze. Apoi, pasul doi, camerele de la etaj, retrase şi luminate discret, locurile unde partenerii trec la fapte.

Regulamentul este unul sever

Accesul în clubul de swingeri se face doar pe bază de rezervare. Cine intră trebuie să fie de acord şi cu regulamentul de ordine interioară care este foarte strict şi nu permite nicio abatere. Proprietarii se tem ca de moarte de acuzaţii din domeniul penal precum proxenetismul şi prostituţia.

Cei care vor mai mult sau forţează pe cineva sunt evacuaţi imediat. “Toate activităţile sexuale sunt voluntare şi se bazează pe acordul comun al tuturor participanţilor. Nimeni nu poate forţa pe nimeni într-o activitate sexuală. Dacă cineva spune NU, într-o anumită ipostază, dorinţa sa trebuie respectată. Este interzisă oferirea sau acceptarea unor sume de bani pentru activităţi sexuale”, sunt două dintre regulile de bază.

La clubul de swingeri este strict interzisă realizarea de fotografii sau filme video, proprietarii punctând pe discreţie maximă.

Cuplurile acces gratuit

Clubul de swingeri oferă şi minisejururi de weekend pentru doritorii care vor să petreacă sfârşitul de săptămână, preţul fiind de 250 de lei, care include cazare, acces la piscină şi acces la petrecerile care sunt organizate.

Pentru cei care vor doar să testeze atmosfera şi să petreacă, de exemplu, doar o seară de vineri, pentru cupluri nu se percepe nicio taxă, fetele singure au acces gratuit în timp ce bărbaţii singuri trebuie să scoată din buzunar 200 de lei.

Exces de sex şi de gălăgie

Un clujean a sesizat deja Primăria Cluj Napoca pentru ceea ce se petrece în interiorul clubului şi la piscina acestuia. Omul reclamă că oamenii fac plajă nud, “se face sex în aer liber, se consumă alcool şi se face o gălăgie enormă”, se arată în reclamaţia trimisă primarului Emil Boc, prin intermediul site-ului domnuleprimar.ro.

SURSA: evz.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități