Lector universitar trimis în judecată pentru luare de mită

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Minda Andrea Amalia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  luare de mită.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:  Inculpata Minda Andrea Amalia, în calitate de lector universitar la Facultatea de Inginerie şi Management din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, a primit în zilele de 25 iunie 2012 şi 23 iulie 2012, sume de câte 40 de euro de la un alt angajat al aceleiaşi unităţi de învăţământ, pentru a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de examinare a doi studenţi, pe care i-a declarat promovaţi, deşi aceştia nu asimilaseră cunoştinţele teoretice necesare pentru obţinerea unei note de trecere.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Caraş-Severin. SURSA: mpublic.ro.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 8 =

ACTUALITATE
Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor