HISTORIA. 10 septembrie 1898: Ziua în care a fost ucisă împărăteasa Sissi

Pe 10 septembrie 1898, în pofida numeroaselor avertizări privind posibile tentative de asasinat, Împărateasa Elisabeta a Austro-Ungariei, cunoscută mai degrabă sub numele de Sissi, a călătorit incognito la Geneva, unde s-a cazat la frumosul Hotel Beau-Rivage. O consecinţă nefericită a făcut ca în acele zile, pe străzile Genevei să umble şi un anarhist italian în căutare de victime cu sânge nobil.
Assassinato_luigi
Încă din tinereţe, de când se căsătorise cu Franz Joseph, Sissi evita să petreacă prea mult timp la curte. Se simţea sufocată de protocolul imperial şi, la început, şi de soacra ei. De aceea, avea să-şi facă un obicei din a călători timp îndelungat prin Europa. Călătoriile au devenit şi mai dese, şi mai lungi odată cu trecerea anilor, iar după căsătoria fiicei sale în 1890, Sissi rareori petrecea la Viena mai mult de câteva săptămâni pe an.
La 13.35, în ziua de sâmbătă, 10 septembrie, Sissi şi însoţitoarea ei, Contesa Irma Sztáray de Sztára et Nagymihály, au părăsit hotelul Beau-Rivage şi au luat-o pe jos, pe malul lacului Geneva, îndreptându-se spre port, pentru a se urca la bordul vaporului Genève cu direcţia Montreux.
Luigi Lucheni, criminalul

Luigi Lucheni, criminalul

La un moment dat, tânărul Luigi Lucheni, un anarhist italian în vârstă de 25 de ani, s-a apropiat de ele şi s-a prefăcut că se împiedică, lovind-o pe Sissi parcă pentru a-şi menţine echilibrul. De fapt, totul fusese doar o manevră pentru nu trezi suspiciunile celor din jur. Lucheni o înjunghiase în piept pe împărăteasă fără ca nimeni să-şi dea seama, nici măcar victima. Fost mason, muncitor la căile ferate şi fost valet al Prinţului de Aragon, Lucheni plănuise iniţial să-l ucidă pe Ducele de Orleans, pretendent la tronul Franţei, care trebuia să se afle la Geneva în acea perioadă. Lucheni a citit însă într-un ziar că împărăteasa Sissi s-ar afla în oraş, cazată la Beau-Rivage, şi a decis că ea ar fi o ţintă mult mai bună.

sissi 1
Oricum, în concepţia lui, toţi aristocraţii erau la fel şi meritau să moară; însă o Împărăteasă era o ţintă mult mai bună decât un simplu duce. Avea ulterior să declare următoarele: „Sunt anarhist prin convingeri… Am venit la Geneva să ucid un suveran, cu scopul de a da un exemplu celor care suferă şi celor care nu fac nimic pentru a-şi îmbunătăţi poziţia socială. Nu conta pentru mine cine era suveranul pe care-l ucid. Nu am lovit o femeie, ci o împărăteasă; aveam în minte Coroana.” Ulterior, la proces, când va auzi mărturii despre personalitatea celei pe care o ucisese, Lucheni a părut că-şi dă seama că alesese persoana nepotrivită.
Sissi nu a ştiut că a fost înjunghiată
După ce Lucheni a înjunghiat-o, Împărăteasa Sissi  s-a prăbuşit la pământ din cauza ciocnirii cu atacatorul, dar nu şi-a dat seama ce se întâmplase. A fost ajutată să meagă pe jos până la navă. Atunci, Sztaray, care până în acel moment o ţinea strâns de braţ pe Împărăteasă, i-a dat drumul, iar Sissi şi-a pierdut imediat  cunoştinţa. Sztaray a chemat un doctor, dar cum nu se afla niciunul la bordul navei, a intervenit una dintre pasagere care era infirmieră. Sissi a fost dusă pe puntea superioară şi aşezată pe o bancă. Atunci, Sztaray i-a desfăcut corsetul pentru a putea respira mai bine. Sissi şi-a revenit pentru câteva momente, dar şi-a pierdut din nou cunoştinţa. Abia atunci cei din jur au observat o mică pată de sânge pe hainele Împărătesei, în zona pieptului. Alarmată, Sztaray i-a spus căpitanului cine era de fapt femeia pe care o îngrijeau, iar acesta a decis întoarcerea vaporului în port. Sissi a fost readusă la hotel. La scurtă vreme după aceea, a murit. Doctorii au sosit prea târziu; decesul a fost pronunţat la 14.10

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − nouă =

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat