HIGH TECH. Aplicațiile de Android care te costă prea mult spațiu, baterie și Internet

Android are probleme cu aplicațiile consumatoare de resurse, iar dacă știi care consumă prea mult, le poți opri ca să nu îți irosești spațiul de stocare, bateria sau traficul de Internet. Topul pe 2014 îți arată la ce să fii atent în 2015.

Dacă ești un gamer pe mobil, trebuie să știi că în top trei cele mai mari consumatoare sunt Asphalt 8, Fifa și The Sims. Acestea ocupă mai mult spațiu decât poate ai fi dispus să le oferi uneori. După instalarea inițială, au nevoie de fișiere suplimentare. Când ai telefon cu doar 16GB, spațiul de stocare este o problemă serioasă.

Topul a fost realizat de compania AVG, când și-a lansat aplicația Cleaner care te poate ajuta să rezolvi aceste probleme. Astfel, când vine vorba de marii consumatori de Internet, în top sunt Netflix, TheCHIVE și Reddit (prin reddit is fun). Totuși, vorbim despre România, astfel că s-ar putea să te intereseze mai mult aplicațiile precum 9GAG, The Daily Mail, Tumblr, Facebook și Instagram. Era însă previzibil ca rețelele sociale să consume Internet mai mult decât alte aplicații.

Când vine vorba de consumul de energie, e destul de rău să ai un Samsung. Astfel, aplicații precum ChatON, AllShare Cast Dongle și Samsung Smartview sunt în top. Totuși, pe primul loc este Beep’n’Go. Aici apar și trei jocuri: Puzzle & Dragons, Candy Crush Saga și Hay Day. Tot de la Samsung mai figurează Samsung WatchON pentru tabletă și smartphone.

Trebuie precizat că datele acestea au fost comunicate în vara lui 2014, dar dacă folosești vreuna dintre aplicațiile menționate în acest top, nu strică să le ții sub supraveghere. Înainte de a instala un joc, vezi cât spațiu ai și cât îi poți aloca. De asemenea, când vine vorba de Internet, nu strică să îți fixezi o limită (în meniul Setări pe Android) ca să nu plătești prea mult pentru câteva like-uri și favorites pe Facebook și Twitter.

În 2014, AVG a strâns statistici anonime de la un milion de utilizatori de Android, dar nu a luat în calcul și aplicațiile preinstalate de către Google în sistemul de operare. Producătorii nu pot folosi Android cu acces la Google Play Store fără să îi permită gigantului online să își instaleze o colecție de aplicații pe respectivele dispozitive.

Topul aplicațiilor consumatoare de resurse pe Android:

avg-aplicatii-consumatoare

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!