Conceptul de ordine mondială, aşa cum este el cunoscut în epoca modernă, este în criză, avertizează Henry Kissinger, fostul secretar de stat american din timpul administraţiilor Nixon şi Ford, omul care a jucat un rol crucial în politica externă a SUA în perioada 1969-1977.
Libia este în plin război civil, fundamentaliştii islamici construiesc, prin crime şi teroare, un aşa zis Califat în Siria şi în Irak, tânăra democraţie din Afganistan este aproape paralizată, iar relaţia Occidentului cu China este divizată între promisiuni de colaborare şi acuzaţii dure. În tot acest timp, Rusia încearcă să îşi restabileacă influenţa asupra fostului spaţiu sovietic, iar mijloacele prin care face acest lucru sunt cum nu se poate mai dure, după cum o dovedeşte criza de proporţii din Ucraina. ”Ruşii şi ucrainenii sunt aceeaşi naţiune”, a declarat de curând preşedintele Vladimir Putin. ”Partenerii Rusiei ar trebui să înţeleagă că este cel mai bine să nu se pună cu noi”, a continuat Putin, amintindu-le tuturor că Rusia este în acest moment una dintre cele mai mari puteri nucleare ale planetei. „Vreau să vă reamintesc că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare. Aceasta este o realitate, nu sunt doar vorbe”, a afirmat Putin. „Ne consolidăm mijloacele militare şi forţele armate. Ele devin tot mai compacte şi mai eficiente în acelaşi timp. Ele devin mai moderne prin furnizare de armament de ultimă generaţie. Continuăm să construim acest potenţial şi vom face astfel şi pe viitor”, a mai spus preşedintele rus.
„Ideea de ordine mondială s-a bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăţilor occidentale”
Într-o analiză publicată de Wall Street Journal, Henry Kissinger vorbeşte despre conceptul de „ordine”, aşa cum a fost el înţeles după Al Doilea Război Mondial, despre motivele pentru care s-a ajuns la actuala criză şi despre soluţiile la care ar putea apela marile puteri. De multă vreme, spune acesta, încercarea de a stabili o ordine mondială s-a bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăţilor occidentale. Eforturile făcute de americani şi de europeni pentru a stabili regulile universale ale jocului au dat roade din multe puncte de vedere. Mare parte din suprafaţa lumii se află acum sub controlul unor state independente şi suverane. Răspândirea democraţiei şi a guvernării participative au devenit o aspiraţie comună, dacă nu o realitate universală. Reţelele de comunicare globală şi cele financiare operează în timp real.
„Din 1948 şi până la începutul secolului XXI, a fost înregistrat un scurt moment în istoria omenirii în care se putea vorbi despre o ordine mondială incipientă, bazată pe un amalgam de idealism american şi concepte europene tradiţionale asupra ideii de stat şi de echilibru al puterilor. Dar regiuni extinse ale lumii nu au împărtăşit niciodată conceptul occidental de ordine şi l-au acceptat doar în mod formal. Acest lucru devine acum vizibil în criza din Ucraina sau în Marea Chinei de Sud. Ordinea stabilită şi proclamată de Vest este acum la un punct de cotitură”, scrie Kissinger în articolul adaptat după cartea sa, „World Order”, care urmează să fie publicată pe 9 septembrie. Cauzele sunt multiple, crede acesta. În primul rând, Europa a creat o structură, Uniunea Europeană, care transcede statul şi duce o politică externă bazată pe soft-power, adică pe principii care îşi propun maximizarea influenţei fără a recurge la argumente economice sau militare. Dar UE foloseşte ideea de legitimitate fără a o completa cu o strategie şi permite astfel posibilitatea apariţiei unui vid de autoritate, creând un dezechilibru al forţelor de-a lungul graniţelor sale, apreciază fostul secretar de stat. În tot acest timp, părţi din Orientul Mijlociu s-au dizolvat în structuri sectariene sau etnice, în conflict una cu cealaltă, miliţii religioase, forţe armate care violează, după bunul plac, graniţele şi suveranitatea, producând fenomenul unor structuri statale eşuate, incapabile să-şi controleze propriul teritoriu.
Cum ar putea arăta noua ordine mondiala în opinia lui Kissinger
O altă problemă este conflictul dintre economia internaţională şi instituţiile politice naţionale, care slăbeşte, de asemenea, în opinia lui Kissinger, scopul comun necesar pentru o ordine mondială. Şi astfel, apare la nivel internaţional un paradox: prosperitatea depinde de succesul globalizării, dar procesul produce o reacţie politică care acţionează adesea împotriva propriilor aspiraţii. Iar al treilea neajuns al actualei ordini mondiale este, după părerea fostului secretar de stat american, absenţa unui mecanism eficient prin care marile puteri să se consulte şi să colaboreze în cele mai importante probleme.
„Căutarea unei ordini mondiale în era contemporană va necesita o strategie coerentă, care să stabilească o ordine în interiorul diferitelor regiuni şi să facă aceste ordini să relaţioneze între ele. Acestea nu sunt neapărat compatibile una cu cealaltă. Triumful unei mişcări radicale poate aduce ordine într-o regiune şi instabilitate în toate celelalte. Dominaţia militară dintr-o singură ţară, chiar şi atunci când aduce aparenţa unei ordini, poate produce o criză în tot restul lumii. O ordine mondială în care statele să îşi afirme demnitatea şi guvernanţa participativă şi să colaboreze la nivel internaţional după reguli prestabilite, trebuie să fie speranţa şi sursa noastră de inspiraţie. Dar progresul înspre acest scop trebuie susţinut printr-o serie de stadii intermediare”, spune Henry Kissinger.
Întrebările la care trebuie să răspundă SUA
El crede că SUA sunt într-un moment la care trebuie să-şi răspundă la o serie de întrebări, dacă vor să joace un rol responsabil în evoluţia viitoare a lucrurilor. „Ce vrem să prevenim, în orice condiţii şi dacă este necesar de unii singuri? Ce vrem să obţinem, chiar dacă nu suntem susţinuţi de niciun efort multilateral? Ce vrem să obţinem sau să prevenim doar dacă suntem susţinuţi de o alianţă? În ce nu ar trebui să ne implicăm, chiar dacă suntem îndemnaţi de un grup sau de o alianţă? Care este natura valorilor către care vrem să ne îndreptăm? Şi cât din aplicarea acestor valori depinde de circumstanţe? Pentru SUA, asta înseamnă să gândească la două niveluri contradictorii. Celebrearea principiilor universale trebuie să fie dublată de realitatea istoriei, culturii şi a viziunii asupra propriei securităţi a celorlalte regiuni”, conchide Kissinger
