EDUCAŢIE. STRUCTURA anului şcolar 2014-2015 a fost publicată în Monitorul Oficial

Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial.

 

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre.

Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie.

În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.

Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.

Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, se mai precizează în ordin.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne