DIICOT. Dosar penal pentru mai mulţi maghiari acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) are pe rol un dosar in care mai multe persoane cu cetatenie ungara sunt cercetate pentru “actiuni impotriva ordinii constitutionale”, prin declaratii cu caracter revizionist si separatist.

“Pe rolul Serviciului de prevenire si combatere a infractiunilor de terorism si a celor contra sigurantei statului se afla in curs de solutionare un dosar penal in care se efectueaza cercetari fata de mai multe persoane, sub aspectul acuzatiei privind savarsirea infractiunii de ‘actiuni impotriva ordinii constitutionale’ prevazute de art. 397 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal”, arata DIICOT, pentru Mediafax.

DIICOT precizeaza ca exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 2013-2014, pe teritoriul Romaniei, cu ocazia mai multor manifestari ce au vizat promovarea Aliantei Tinerilor de Dreapta – Miscarea pentru o Ungarie mai buna, au fost facute declaratii cu caracter revizionist si separatist, contrare ordinii constitutionale.

Purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anuntat, vineri, ca autoritatile romane au decis nepermiterea intrarii in tara a unor cetateni ungari din patru formatiuni, inclusiv Jobbik, urmand sa fie facute demersurile necesare pentru ca acestia sa fie declarati indezirabili.

“A fost instituite masura nepermiterii intrarii pe teritoriul Romaniei si s-a solicitat instantei competente declararea ca indezirabili pentru un numar de cetateni ungari, care desfasoara in tara noastra activitati cu caracter extremist in favoarea organizatiilor Noua Garda Ungara, Miscarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor si Jobbik”, a declarat Monica Dajbog.

Dupa anuntul MAI, candidatul din Targu Mures de pe lista Jobbik la alegerile din Ungaria, Kisgyorgy Levente, a afirmat ca, din cate stie el, masura de interzicere a intrarii in tara a unor cetateni ungari din patru formatiuni nu este permisa de “legile UE” si spune ca se poate declansa un “scandal international”.

Presedintele Traian Basescu le-a transmis, joi, un mesaj politicienilor maghiari care se anunta in numar mare in Romania in urmatoarele zile, ca “oricine poate fi cu usurinta expulzat in plin sejur de pe teritoriul Romaniei, daca nu respecta legile si Constitutia”.

Basescu declara, marti, ca cere Guvernului si Parlamentului emiterea unui act normativ prin care sa se interzica prezenta membrilor partidului Jobbik in Romania, pe care l-a catalogat drept “extremist”.

Ministerul de Interne il poate declara miercuri pe liderul Jobbik drept persoana indezirabila pe teritoriul Romaniei daca presedintele Traian Basescu, ca sef al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, avizeaza procedura, declara premierul Victor Ponta.

Luni seara, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucisi in 1854, organizata la Targu Mures. S-a cerut autonomia Tinutului Secuiesc si inceperea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii.

In timpul manifestatiei, mai multe persoane imbracate in tricouri cu insemnele organizatiei “64 de Comitate” (HVIM), veniti din Ungaria, s-au certat si imbrancit cu jandarmii.

SURSA: ziare.com

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
APEL UMANITAR. Doi frați au rămas pe drumuri după o tragedie cumplită         Elevii de la școlile din Deva au ales Poliția Locală de ,,Ziua meseriilor”         Sărbătoare la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara         Fântâna muzicală din centrul Devei – în pregătire pentru conservare         Simpozion științific la Muzeul din Deva         Deva24 are peste 1000 de utilizatori         Accident rutier în Bănița         Hunedorean prins după o tâlhărie comisă în Franța         Ziua Porţilor Deschise la Tribunalul Hunedoara         Petiție pentru eliberarea ursului Baloo, aflat de aproape 20 de ani în stațiunea Straja         Recordul de turiști la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: mulți încă o confundă cu Sarmizegetusa Regia         Alunecare de teren pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva         Hotărâre. Drumuri județene închise pe perioada iernii         Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă