Crimele mari le fac uneori oamenii mici. Vasili Blohin s-a născut în 1895 într-o familie de ţărani ruşi săraci şi de la vârsta de 15 a lucrat ca zidar, până la mobilizarea pe frontul Primului Război Mondial.
După Revoluţia Bolşevică din octombrie 1917, aderă în mod activ la puterea sovietelor, ca membru al trupelor NKVD, iar în 1933, în paralel, absolvă Institutul de Arhitectură şi Construcţii din Moscova, ca în 1953 să iasă la pensie în gradul de general-maior. Până aici, nimic ieşit din comun pentru biografia unui soldat din acele vremuri tulburi şi războinice. Însă Blohin a lăsat, totuşi, în istorie o amprentă care-l face distinct de toţi ceilalţi concetăţeni şi colegi ai săi: el a fost responsabil de executarea pedepselor cu moartea operate de NKVD şi a împuşcat personal circa… 20.000 de oameni (!).
Alţi doi colegi de-ai săi avuseseră rezultate mai „modeste” – împuşcaseră câte 10.000 de oameni fiecare. Or, era mult de lucru; numai în perioada anului 1937 trupele de execuţie ale NKVD-ului împuşcaseră circa 1.000 de oameni în fiecare zi. Blohin este poate cea mai sinistră persoană din categoria călăilor de meserie, dar nu e nici pe departe unul dintre puţinii. Pe timp de război, şi nu doar, foarte multe alte persoane au înfăptuit omoruri, torturi şi violenţe, acoperindu-se cu permisiunea sau împuternicirea acordată de unele instanţe sus-puse, fie şef, fie instituţie, fie stat.
Cum se întâmplă că atâţia oameni acceptă să execute asemenea ordine şi, în fond, ce prevalează: forţa ordinelor din partea sus-puşilor, sau dorinţa lăuntrică de a găsi justificări pentru a înfăptui asemenea acte violente? Unele studii celebre de psihologie socială au oferit câteva răspunsuri lămuritoare la aceste întrebări. Rezultatele uluitoare ale unuia dintre aceste exprimente le voi prezenta mai jos.
Experimentul Milgram, cum devin oamenii fiare
La începutul anilor 1960, sociopsihologul american Stanley Milgram a efectuat un experiment care a devenit imediat unul de referinţă în ştiinţa despre comportamentul uman. Milgram şi-a pus întrebarea pe care şi-o adresaseră mulţi alţii până la el: Cum se explică faptul că atâţia oameni obişnuiţi au acceptat să înfăptuiască atrocităţi inimaginabile în perioada regimului nazist şi cum a fost posibil de organizat cu mâinile a mii de cetăţeni germani Holocaustul evreiesc?
În fine, de ce, în istorie, soldaţii îndeplinesc cele mai odioase ordine ale căpeteniilor militare şi politice? Pentru a găsi un răspuns la aceste întrebări, Milgram a planificat un experiment ingenios: un grup de voluntari a fost invitat să participe la o cercetare de psihologie care, oficial, urma să verifice impactul şocurilor electrice asupra memorării unui şir de cuvinte. Cu acest scop, unor voluntari le-a revenit rolul de „elevi”, care trebuiau să memorizeze şirurile de cuvinte; iar altor voluntari le-a revenit rolul de „învăţători”, care erau aşezaţi în faţa unui panou cu butoane şi trebuiau să le administreze „elevilor” şocuri electrice ori de câte ori aceştia greşeau consecutivitatea cuvintelor. În realitate, scopul real al experimentului era cu totul altul decât cel declarat, şi cei cu adevărat supuşi testării fuseseră nu „elevii” (care erau părtaşi ai experimentatorilor), ci „învăţătorii”.
La indicaţia experimentatorului, „învăţătorii” le aplicau „elevilor” şocuri electrice de fiecare dată când aceştia făceau greşeli în repetarea cuvintelor. Pe parcursul experimentului însă, deoarece „elevii” periodic făceau greşeli (în mod intenţionat), „învăţătorii” primeau de la experimentatorii în halate albe indicaţia să aplice şocuri de intenstitate tot mai înaltă, ei fiind anunţaţi în prealabil că aceste şocuri produceau durere reală (deşi în realitate, evident, nu era aşa). Convulsiile şi strigătele „elevilor” (care, fiind părtaşi ai experimentatorului, îşi jucau foarte bine rolul, simulând realist chinurile) nu i-a făcut pe „învăţători” să înceteze să execute ordinele experimentatorilor, care cereau o intensitate a şocurilor electrice tot mai înaltă şi mai înaltă, ajungându-se în aproape 65% din cazuri până la intensitatea de 450 de volţi – o intensitate care ar fi avut un efect letal în condiţii reale.
Pe parcursul experimentului, cercetătorii înşişi fuseseră uimiţi să constate cum un simplu om se poate transforma cu uşurinţă într-un călău, în condiţiile în care i se cere în mod autoritar să facă lucruri care vin în contradicţie cu cele mai elementare norme morale şi ameninţă viaţa altei persoane. Una din primele concluzii formulate de Milgram a fost că indivizii au un reflex de subordonare în faţa autorităţilor, iar în situaţii specifice chiar şi comenzile controversate vor fi îndeplinite, aşa cum se întâmplă în situaţii de criză, de război, în cadrul sistemelor totalitare şi birocratizate; aceasta explică cum a fost posibilă organizarea unei „industrii a morţii” în Germania nazistă şi nu doar acolo. Lucrurile însă par să fie mai dezolante decât au crezut psihologii iniţial. La o primă interpretare, experimentele lui Milgram, devenite îndată celebre şi repetate în diverse variaţii, au arătat cât de puternic este impactul autorităţilor asupra psihicului persoanelor subordonate sau aflate la un nivel ierarhic inferior; totodată, a devenit explicabilă tolerarea diferitelor masacre şi genociduri de către cetăţenii simpli şi chiar participarea acestora la executarea a sute, mii şi milioane de oameni.
Însă în unul din articolele scrise mai târziu, Milgram oferă o explicaţie suplimentară rezultatelor experimentelor sale: „O interpretare teoretică a acestui comportament constă în faptul că toţi oamenii adăpostesc instincte agresive puternice, care presează continuu pentru exteriorizare, iar experimentul asigură justificarea instituţională pentru eliberarea acestor impulsuri. (…) Impulsul de a răni victima pare să vină din tendinţele potenţial agresive, care sunt parte a vieţii emoţionale a individului şi experimentul deschide uşa exprimării lor pentru că le dă legitimitate socială”. Aceste rânduri parcă ar fi desprinse din cărţile lui Lorenz (vezi „Agresivitatea ca instinct”), atât de asemănătoare sunt tezele celor doi savanţi, care evocă „presiunea” instinctului agresivităţii, care îşi caută „eliberare”.
SURSA: adevarul.ro
