BUCTA! Probleme pentru România? În ce rubrică e Corina Creţu la comisari europeni? Ratare magistrală

Un corespondent de la Bruxelles a intrat în posesia unei organigrame provizorii a viitoarei Comisii Europene. În acest document, despre care nu ştim dacă este de actualitate, România este trecută cu „Creţu/Cioloş”, pentru portofoliul Humanitarian Aid, mult sub cel râvnit, de Politici Regionale, în chenarul căruia este trecut actualul comisar croat pentru Protecţia Consumatorilor.

crisan 1

urnalistul Georgi Gotev, de la Euractiv, a primit ceea ce spune că este o organigramă provizorie a Comisiei Juncker, datată 2/9/2014. În această organigramă, care ar fi a şasea versiune, România nu are portofoliul pentru care a negociat, conform premierului, în ultimele luni: Politicile Regionale. În schimb, suntem trecuţi la portofoliul de Ajutor Umanitar, deţinut în prezent de Bulgaria.

De notat că, în această organigramă a colegiului comisarilor, România are în continuare trecuţi cei doi candidaţi, cu toate că Dacian Cioloş, comisar pentru Agricultură, a ieşit din discuţii, după cum gândul a scris luni, citând surse de la Bruxelles. Informaţia a fost confirmată ulterior şi de Comisia Europeană, şi de Guvernul României.

Actualul comisar european pentru Protecţia Consumatorilor, croatul Neven Mimica este trecut pentru portofoliul Politicilor Regionale, ceea ce ar fi o surpriză, deoarece se credea că principala contracandidată a lui Creţu va fi ministrul ceh al Dezvoltării Regionale, Vera Jourova.

Dacă acest document se va dovedi valabil şi în momentul în care Juncker îşi va anunţa echipa, polonezii vor primi, prin Elzbieta Bienkowska, cunoscută în Europa drept „eroina fondurilor europene”, funcţia de vicepreşedinte al Comisiei şi portofoliul de Buget şi Control Financiar. Reamintim că Polonia va da, prin premierul Donald Tusk, următorul preşedinte al Consiliului European.

Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, liderii ACL, au trimis, miercuri, o scrisoare preşedintelui ales al CE, Jean-Claude Juncker, şi liderului PPE, Joseph Daul, că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii. Cei doi au argumentat că eurodeputata nu a fost audiată în Parlament.

Într-o reacţie vizibil nervoasă de pe holurile Parlamentului, premierul Victor Ponta, întors azi din China, i-a acuzat pe Vasile Blaga şi pe Klaus Iohannis că vor să saboteze România şi că el a obţinut „cel mai bun portofoliu posibil pentru România”. Numindu-i „Păcală şi Tândală”, „politruci” şi folosind diverse caracterizări ale acţiunilor liderilor ACL, premierul Ponta a declarat că, dacă România nu primeşte Politicile Regionale (Dezvoltare Regională), va fi vina lui Blaga şi Iohannis. De asemenea, premierul a admis că nu l-a informat pe preşedintele Băsescu despre negocierile cu Juncker, lăsându-l pe şeful statului să afle direct la Consiliul European că România are doi candidaţi, pe Dacian Cioloş şi Corina Creţu: „Am reuşit să-l ţin deoparte pe domnul Băsescu”, a spus premierul.

Corina Creţu va purta joi discuţii cu preşedintele ales al Comisiei Europene, informează Mediafax.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva