Avansări și promovări în rândul jandarmilor hunedoreni

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, în data de 1 august 2017, s-a desfăşurat ceremonialul militar ocazionat de înaintarea în gradul următor, la termen, a ofiţerilor, maiștrilor militari şi subofiţerilor jandarmi care îndeplinesc condiţiile legale.

Activităţile au debutat cu arborarea drapelului național, intonarea Imnului de stat şi au continuat cu citirea ordinelor de înaintare în gradul militar, de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, colonel dr. Robert – Iulian VÎȚĂ.
Prefectul județului Hunedoara, domnul Fabius Tiberiu KISZELY, prezent la activitate, a apreciat pozitiv modul de îndeplinire a misiunilor specifice din competența instituției, îndeosebi pe linia structurilor de jandarmi montane și a adresat felicitări cadrelor avansate.
La activitatea festivă au participat și reprezentanți din cadrul celorlalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice de la nivelul județului: Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Hunedoara, Direcția Județeană de Informații Hunedoara.

În cadrul ceremonialului militar au fost înaintaţi în grad la termen 5 ofiţeri, 11 subofiţeri și un maistru militar.
De asemenea, doi subofițeri au fost trecuți în corpul ofițerilor, prin ordin al ministrului afacerilor interne, primind gradul de sublocotenent, în urma absolvirii Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, forma de învățământ – frecvență redusă.
Totodată, un ofițer, absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2017, forma de învățământ – cu frecvență, a fost repartizat în cadrul unității noastre.

Inspectorul şef a adresat mulţumiri şi felicitări cadrelor militare care au fost avansate şi le-a urat succes în continuare, în parcurgerea tuturor etapelor specifice carierei militare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste         Ucigașul celor două femei din Balomir adus în instanță. Detaliile crimelor înfiorătoare săvârșite de tânăr         Ședință la Prefectură pe tema drumurilor din județ         Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România         Retrocedarea terenurilor din Retezat a dus la închiderea complexului Pietrele         Accident grav în Deva, produs la beție