15.8 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

ANCHETĂ. Alina Gorghiu, cercetată penal pentru obținerea pe nedrept a diplomei în drept

Președintele PNL, Alina Gorghiu este cercetată penal pentru obținerea pe nedrept a diplomei în drept. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o suspectează de fals şi uz de fals, într-un dosar în care sunt implicaţi mai mulţi mediatori, scrie b1.ro.

Co-preşedintele PNL a obţinut, în aprilie 2009, o diplomă în domeniu, fără să se fi prezentat măcar la cursuri. Alina Gorghiu a declarat pentru publicaţia Curentul că va lăsa mai întâi Parchetul să-şi facă treaba, iar ulterior va face şi ea o plângere penală pentru denunţ calomnios.

În luna aprilie 2009, Mihai Ghervase, patronul unei şcoli de formare a mediatorilor, a eliberat mai multe diplome, pentru Alina Gorghiu, Zeno Sustac şi Claudiu Ignat, fără ca aceştia să fi trecut pe la cursuri. Potrivit jurnaliştilor de la Curentul, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu ar fi ea însăşi directoarea unei şcoli de formare a mediatorilor şi prin obţinerea unei astfel de diplome ar fi putut obţine anumite beneficii. În acelaşi timp, pe baza diplomei oricine poate accede la alegerile pentru Consiliul de Mediere. Deşi nu a obţinut postul mult dorit în Consiliu, Alina Gorghiu este cercetată penal de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals, uz de fals.

În replică la acuzaţiile ce i se aduc, deputatul PNL susţine că va lăsa mai întâi Parchetul să-şi facă treaba, iar ulterior va face şi ea o plângere penală pentru denunţ calomnios.

„Sezizarea Parchetului a fost făcută de Tudor Tatu, care este un campion al plângerilor penale împotriva mediatorilor”, a afirmat co-preşedintele PNL, potrivit curentul.info.

Având în vedere că Alinei Gorghiu nu i se aplică prevederile răspunderii ministeriale, aceasta nefiind membră a Guvernului, urmărirea penală se poate desfăşura fără un eventual acord al Parlamentului.

SURSA: romanialibera.ro

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/