Administrația publică din Pui depune toate diligențele pentru dezvoltarea comunei

Edilii din așezarea rurală cu cel mai mare număr de locuitori din județul Hunedoara speră să nu fie puși în situația de a nu putea acorda salariile angajaților sau să nu poată plăti contravaloarea unor diverse prestații

Ţara Haţegului este un loc binecuvântat de Dumnezeu, aici întâlnind o privelişte deosebită, precum şi numeroase vestigii istorice.

Proiecte pentru modernizarea a două drumuri comunale

În zonă găsim comuna aranjate şi bine întreţinute, locuite de oameni harnici şi muncitori. Aşezarea din Ţara Haţegului, care are în componenţă 12 sate, respectiv Pui (localitatea de reşedinţă), Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric, întinse pe o suprafaţă apreciabilă, de circa 23.000 de hectare, este cea mai mare comună din judeţul Hunedoara ca şi populaţie, aici trăind în jur de 4.500 de oameni. “Comuna se întinde de la Șureanu până la Retezat. Avem o rețea vastă de drumuri, mai mari sau mai mici, ce fac legătura între satele componente și localitatea de reședință. Aceste drumuri, în situația economică actuală, sunt greu de întreținut, că de făcut altele noi nu poate fi vorba. Cu toate acestea, în limita posibilităților financiare pe care șe avem, dar și prin accesarea de diverse proiecte, să facem cât mai multe la acest capitol. Chiar în această perioadă lucrăm la modernizareea unor drumuri de exploatație agricolă, precum și la întreținerea unor ulițe din Pui. De asemenea, avem depus, la Ministerul Dezvoltării, proiecte pentru modernizarea a două drumuri comunale. Tot timpul facem câte ceva la drumuri, și unde nu avem posibilitatea să asfaltăm, măcar pietruim”, a declarat Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei Pui, la emisiunea “De prin sate adunate”, difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV.

În așteptarea rectificării bugetare

Pentru cine nu știe, reamintim faptul că localitatea hunedoreană Pui a fost puternic afectată de noua formulă de alocare bugetară a Ministerului de Finanțe. Practic, în comparație cu anul trecut, bugetul celor de la Pui este mai mic cu circa 75 de procente. “Există promisiuni că se va face o rectificare bugetară și sper că vom beneficia și noi de ea. Practic, ne dorim să fim tratați în mod corect. Așteptăm rectificarea bugetară, deoarece vrem să terminăm anul în bune condiții, respectiv să putem să plătim salariile ori să ne achităm datoriile pe care le avem către terți furnizori”, a mai spus Victor Tiberiu Stoica în emisiunea mai sus menționată.

Au de plătit cofinanțări

Dacă va veni promisa rectificare bugetară, reprezentanții administrației publice locale din Pui au deja creionată destinația banilor. “Dorim să predăm către APAPROD o rețea de apă care este finalizată, iar la această investiție trebuie să ne achităm o cotă de cofinanțare destul de consistentă. De asemenea, am semnat, în acest an, cu Ministerul Dezvoltării, un proiect ce prevede realizarea unei noi rețele de apă, în trei sate, și sperăm să terminăm lucrarea până la sfârșitul lui 2015. Noi avem multe de făcut în comună, dar marea problemă este legată de bani”, a mai spus Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei Pui, la emisiunea “De prin sate adunate”, difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × unu =

ACTUALITATE
DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor