Activele atractive ale CEH ar putea ajunge în „curți” străine. Ministerul se gândește deja la valorificarea lor

Ministerul Energiei încearcă să găsească alte tipuri de ajutoare de stat care să poată fi direcționate către Complexul Energetic Hunedoara, în afară de cel pentru închiderea minelor necompetitive.  În plus, o serie de active ale CEH vor fi scoase la mezat, așa încât să se reducă din datoriile ce atârnă ca o piatră de moară de gâtul companiei energetice hunedorene.

 

Secretarul de stat Cristian Bușu a precizat că, în încercarea de a mai salva ceva din CEH, Ministerul Energiei împreună cu oficialii Companiei au inițiat demersuri la Comisia Europeană, fiind în faza de prenotificare a Comisiei referitor la intenția de modificare a ajutorului de stat acordat României pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive. Practic, se dorește includerea în programul de închidere a încă două mine, care acum aparțin de CEH. „Până la primirea unei noi recomandări sau clarificări din partea Comisiei Europene, având în vedere necesitatea întocmirii unui plan de reorganizare judiciară care să răspundă atât obligației de separare legală a activității minelor de cea a termocentralelor (…) conducerea societății, împreună cu administratorul special, administratorul judiciar, creditorii și Comitetul interministerial constituit la nivelul Ministerului Energiei analizează posibilitățile pentru obținerea și a altor tipuri de ajutor de stat pentru constituirea unui Serviciu de Interes Economic General, prin care să fie asigurată o cantitate de energie necesară sistemului energetic național și au fost demarate discuții cu DG Competition – Comisia Europeană în acest sens”, precizează Cristian Bușu.

Practic, la această oră, Ministerul Energiei încearcă să găsească alte tipuri de ajutoare de stat care să poată fi direcționate către Complexul Energetic Hunedoara, în afară de cel pentru închiderea minelor necompetitive. În plus, se dorește identificarea modalităților legale de valorificare a activelor CEH în conformitate cu Legea insolvenței, prin procedura de dare în plată. Numai că trebuie obținut și acordul celor de la Ministerul Finanțelor în acest sens, acesta fiind creditorul majoritar.

De precizat că toate aceste proceduri – de separare legală a societăților, de dare în plată a activelor și de accesare a altor tipuri de ajutoare – se vor regăsi în planul de reorganizare judiciară a CEH, la care Bușu susține că se lucrează, ce va fi supus aprobării creditorilor.

La masa credală a Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență, s-au înscris nu mai puțin de 324 de creditori. Administratorul judiciar al Complexului Energetic a admis creanțe de 1,436 miliarde lei (322,3 milioane euro), din sumele totale de 2,28 miliarde lei solicitate de creditori, iar 82% din datorie, adică 1,17 miliarde lei (260 milioane euro) este către statul roman, reprezentat de Ministerul Finanțelor, conform tabelului preliminar al creanțelor.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 3 =

ACTUALITATE
Un loc din municipiul Petroșani va primi numele Regelui Mihai I         PERFORMANȚE. Stele fotbalului la Gala Sportului Simerian 2017         Accident rutier cu șase răniți în Petroșani         Cu ce se laudă conducerea CNAIR în 2017         Bărbaţi surprinşi de poliţiştii locali în timp ce furau deşeuri metalice         Accident rutier pe șoseaua Călan – Hațeg         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Explicațiile CNAIR pentru întârzierile de pe Autostrada Lugoj – Deva         Au furat cupru din curtea S.E. Paroșeni         Pradă de mistreți, de 180 de kilograme, confiscată de polițiști         Razii la afacerile cu brazi de Crăciun         Dănuț Mocanu a ajuns adjunct la Poliția Petroșani         Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou         Colecția SENSE pentru ocazii speciale         Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României