Un miner în vârstă de 37 de ani a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident petrecut într-un abataj al minei Paroşeni. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, bărbatul a fost lovit în cap de o grindă prăbuşită după ce s-a desprins din plafonul abatajului. Minerul a suferit o fractură craniană. A fost transportat la o clinică din Timişoara, unde a fost operat.