Sfârşit de an cu lucruri bune la Crişcior

După implementarea mai multor proiecte cu finanţare externă, importante pentru comunitate, locuitorii comunei din Ţara Zarandului se pregătesc de Sărbători

primar-criscior

Accesarea de fonduri europene, în această perioadă de criză, este una dintre puţinele surse de finanţare poentru dezvoltarea localităţilor din mediul rural, lucru valabil şi pentru comunele din judeţul Hunedoara.

Dezvoltare pe fonduri europene

Una dintre comunele „fruntaşe pe ramură” în acest domeniu este şi frumoasa aşezare zărăndeană Crişcior, aici, în acest an, fiind finalizată implementarea unui proiect integrat, cu finanţare europeană. „Valoarea totală a acestui proiect a fost de 2,5 milioane de euro. Prin implementarea lui am reuşit să realizăm mai multe lucruri importante pentru comunitate. Astfel, au fost asfaltaţi aproximativ 15 kilometri de drumuri, iar reţeaua de străzi interioare este, în prezent, modernizată aproape în totalitate. Practic, cam 15 la sută din drumuri au rămas nemodernizate, dar dorim să le asfaltăm şi pe acestea, anul viitor, tot prin fonduri europene, noi neratând nicio oportunitate în acest sens. Tot în baza acestui proiect integrat a fost dotat, cu mobilierr şi instrumente muzicale, căminul cultural din Zdrapţi. Fac o paranteză aici şi menţionez că noi, având formaţie şi instrumente, am încheiat un parteneriat cu Primăria comunei Luncoiu de Jos, unde este un grup de dansatori, pentru a avea un ansamblu artistic comun. De asemenea, în proiect a mai fost inclus şi un program After School, pe care l-am realizat. Legat de fonduri europene, vreau să mai spun că, în baza măsurii 313, vom înfiinţa şi un Centru de Informare Turistică în satul aparţinător Gurabarza, acesta urmând a deveni funcţional în primul trimestru al anului viitor”, a declarat Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei Crişcior.

Pentru tineri

Deşi este la al treilea mandat, Ovidiu ilie Furdui se numără printre cei mai tineri primari din judeţ. Astfel, nici nu este de mirare preocuparea sa pentru generaţia tânără din comuna pe care o administrează. „Este ştiut că suntem, alături de Ilia şi Ghelari, una dintre cele trei comuna hunedorene în care funcţionează un liceu, respectiv Grupul Şcolar „Crişan” de la Gurabarza. Pentru liceu am reuşit, în acest an, să înlocuim vechea centrală termică, energofagă, cu una nouă, ce ne va permitem să facem economii importante la buget. Această economie o estimăm la o valoare de circa 50.000 de lei anual. De asemenea, tot pentru tineretul din comună, dar nu numai, vom organiza câteva acţiuni în preajma Sfintelor Sărbători de Iarnă. Bunăoară, chiar duminică, 15 decembrie, am pornit iluminatul ornamental de Sărbători, instalaţiile fiind montate în toate cele patru sate ale comunei. Nu în ultimul rând vreau să amintesc că pe 25 Decembrie, de Crăciun, conform tradiţiei, vom organiza „Balul colindătorilor”, manifestare la care vă aşteptăm cu mult drag. Pentru viitor îmi doresc, ca primar, să avem un 2014 cât mai bogat în proiecte finanţate, iar concetăţenilor mei le urez Sărbători fericite şi „La mulţi ani” cu sănătate”, a mai spus Ovidiu ilie Furdui, primarul din Crişcior.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 7 =

ACTUALITATE
Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca         Copil accidentat grav după ce s-a electrocutat pe un pod din Hunedoara         Intensificarea traficului de pasageri pe Aeroportul din centrul ţării         Ministrul Carmen Dan a convocat comisia tehnică centrală pentru alegerile parțiale din luna noiembrie         Un bărbat de 71 de ani s-a urcat băut la volan și a produs un accident         Hoți care au devastat calea ferată prinși de Poliție         O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva         Profesorul Eli Androne Petru a câștigat procesul cu primăria         Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății