“Sărbătoarea taragotului”, ediţia a II-a

Manifestarea s-a desfăşurat pe 3 noiembrie, în clubul de la Gurabarza, sat aparţinător de comuna zărăndeană Crişciorprimar-criscior

Păstrarea şi transmiterea tradiţiilor este la mare cinste în judeţul Hunedoara. Iar când este vorba ca astfel de evenimente să se petreacă în Ţara Zarandului, nu se poate să nu iasă un lucru pe cinste.

Interpreţi unul şi unul

Aşa s-a întâmplat şi aseară, în satul Gurabarza, aparţinător de comuna Crişcior. Clubul de aici, care este, cu siguranţă, cea mai mare sală de spectacole din mediul rural al judeţului Hunedoara, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de spectatori preyenţi la cea de-a doua ediţie a manifestării intitulate “Sărbătoarea taragotului”, acţiune organizată de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Hunedoara şi Primăria comunei Crişcior. “Ideea de a organiza acest festival i-a aparţinut unuia dintre cei mai mari taragotişti ai ţării, un om de aici, din Zarand, Pera Bulz. Prima ediţie a fost la Vaţa, iar acum se organizează aici, la Crişcior. Este posibil ca acţiunea să se organizeze în permanenţă aici. Am dori ca în viitor să se desfăşoare în aer liber, poate de Florii, şi, în caz că vremea este potrivnică, aveţi o sală mare aici, care poate găzdui un astfel de eveniment”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoarta, prezent la manifestare. Iar cei prezenţi la manifestare nu au avut ce regreta, pe scenă urcând targotişti de mare valoare, cum ar fi Pera Bulz, ionel Coza, Dumitru Dobrican, Sergiu Cipariu, Nelu Gabor, Adi Neamţu, Dorel Sparios, Cristi Benea, Septimiu Marişca, Adi Lucaci, Ciprian Poenar sau Nicolae Jurz. “Mă bucur că am putut fi parteneri la organizarea acestei manifestări de excepţie. Şi nu spun acest lucru din politeţe. Anul acesta am fost prinşi, dar în sensul bun al cuvântului, cu implementarea unor proiecte cu finanţare europeană şi nu nu am putut organiza Zilele comunei. Sper că acest festival a fost pe placul concetzăţenilor mei”, a spus Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei Crişcior.

Emoţii ale marilor artişti

Deşi cei prezenţi la “Taragotul de aur”, aşa cum mai este numită manifestarea, sunt artişti consacraţi, invitaţi speciali fiind Mariana Deac, Matilda Pascal Cojocăriţa, Elena Evsei, Cristian Fodor, Ovidiu Olari şi Bogdan Toma, emoţiile nu au lipsit, mai ales pentru cei care se aflau la Crişcior în mai multe calităţi. Aşa a fost cazul Marianei Deac, care a participat ca organizator al sărbătorii, dar şi ca solist. “Este o mare bucurie pentru noi să organizăm acest spectacol deosebit. Sunt prezenţi invitaţi de marcă, iar publicul a venit într-un număr foarte mare. Este normal să am emoţii. Aşa am de fiecare dată când urc pe scenă. Acum acestea sunt mai mari, fiind aici şi ca director al CJCPCT Hunedoara şi ca solist, având în faţa mea un public deosebit. Am speranţa că, aşa cum a fost de fiecare dată, nu i-am dezamăgit pe aceşti oameni minunaţi”, a declarat Mariana Deac. Tot în dublă ipostază s-a aflat şi Pera Bulz, de instrumentist şi de conducător al tarafului de la Vaţa, alături de cel din urmă mai susţinând recitaluri şi “Păuniţa” din Sângeorz Băi (condus de Ioan Moldovan), “Germisara” din Geoagiu (coordonat de Eugen Vlad) şi “Leliţă de la Căstău” (dirijat de Neluţu Urs). “Mă bucur că sunt aici şi că pot participa la acest festival. E o mare mândrie că facem cunoscută, şi prin acest mod, Ţara Zarandului. Eu sunt, după cum ştiţi, de la Vaţa, şi aş vrea ca la anul să se desfăşoare festivalul din nou la noi. Dacă nu va fi aşa, nu-i niciun bai, numai să se organizeze, pentru că, aşa cum ştie toată lumea, o concurenţă loială duce la lucruri bune”, a spus Pera Bulz.

Oameni din umbră

Cei care s-au bucurat cel mai mult de evoluţia artiştilor de pe scena clubului din Gurabarza au fost spectatorii. “Am venit din Zdrapţi pentru acest spectacol. Îi felicit pe organizatori pentru că nu lasă să se piardă tradiţiile”, a declarat Constantin Ruda, un bărbat cu o vârstă respectabilă. “Am venit ca să mă mai întâlnesc cu unii cunoscuţi, dar principalul motiv al prezenţei mele aici este că am ocazia să ascult, pe viu, folclor autentic”, a spus Maria Ştefan, profesor pensionar din Crişcior. La buna desfăşurare a acestui eveniment, care a fost prezentat de Elis Ursu, şi-au mai adus aportul câteva persoane, care au stat mai în umbră. “Prin desfăşurarea acestei sărbători activitatea culturală din comnună se va dezvolta. Pe viitor vă mai pregătim câteva surprize plăcute, despre care veţi afla la momentul oprtun”, a declarat Alin Barb, directorul căminelor culturale din Crişcior. “Despre taragot putem spune că este un simbol al hunedorenilor, în general, şi al zărăndenilor, în special. Ediţia de anul viitor a manifestării, pe care, sigur, o vom organiza tot noi, va fi şi mai reuşită”, a spus Florea Nicolae Gorcea, viceprimarul comunei Crişcior. Nu putem încheia fără a remarca acompaniamentul de excepţie al Orchestrei Ansamblului Profesionist “Drăgan Muntean” din Deva, coordonat de George Cîlţea. Prestaţiile scenice de excepţie de la cea de-a doua ediţie a “Sărbătorii taragotului” au durat circa patru ore, iar HUNEDOARA TV şi ZIARUL HUNEDOREANULUI au fost parteneri media ai evenimentului de la Gurabarza – Crişcior.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece + 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste         Ucigașul celor două femei din Balomir adus în instanță. Detaliile crimelor înfiorătoare săvârșite de tânăr         Ședință la Prefectură pe tema drumurilor din județ         Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România         Retrocedarea terenurilor din Retezat a dus la închiderea complexului Pietrele         Accident grav în Deva, produs la beție         Ambasadorul SUA a primit cheia municipiului Hunedoara         Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită