Primarul din Vălișoara, în dialog televizat cu concetățenii săi

Mircea Ion Rovinar a răspuns la întrebările puse de cei din localitatea pe care o conduce în cadrul emisiunii „De prin sate adunate…”, difuzată pe postul HUNEDOARA TV

primar-valisoara

Dialogul dintre reprezentanţii administraţiei publice locale şi cetăţeni se poate realiza, într-un mod civilizat, nu doar prin acordarea de audienţe, ci şi prin alte moduri.

Sprijin pentru biserică

Un astfel de lucru s-a întâmplat şi în comuna hunedoreană Vălișoara, primarul Mircea Ion Rovinar răspunzând unor întrebări adresate de concetăţenii săi în cadrul emisiunii „De prin sate adunate…”, difuzată pe HUNEDOARA TV. Aşa cum se ştie, problemele ridicate de cei din zonele rurale sunt diferite faţă de cele ale orăşenilor, şi nici comuna Vălișoara nu face excepţie de la această regulă. Una dintre aceste o reprezintă ridicarea unei capele. “Este, întradevăr, nu doar o problemă, ci chiar o necesitate. Mai mult, putem spune că este o cerință a Uniunii Europene, organism din care face și România parte de câțiva ani buni. Pe lângă biserica cu hramul “Buna Vestire” din Vălișoara a început construcția unei capele, noi preconizând că aceasta va fi finalizată în cursul anului viitor. Clădirea este una cu două niveluri, la parter urmând a fi amenajată capela, iar la etaj un birou parohial și o bibliotecă, la care vor avea acces toți credincioșii din localitatea noastră. În plus, am reușit, printr-o bună colaborare dintre Consiliul Local Vălișoara și preotul paroh Ștefan Ovidiu Bora, să asfaltăm drumul de access pre biserică și să introducem apa la lăcașul de cult. De mare ajutor în această acțiune a noastră ne-au fost concetățenii și Consiliul Județean Hunedoara”, a declarat Mircea Ion Rovinar, primarul comunei Vălișoara, în cadrul emisiunii „De prin sate adunate…”, difuzată pe postul HUNEDOARA TV.

Școală bine pusă la punct

Și la Vălișoara se pune un accent deosebit pentru crearea unor condiții cât mai bune de studiu în unitățile de învățământ care își desfășoara activitatea pe raza comunei. “Există un parteneriat între școală, primărie și comunitate, pentru asigurarea acoperirii unor cheltuieli complementare ale unităților de învățământ. Anual s-au făcut diferite investiții, cum ar fi un parc de joacă, tribună la terenul de sport, o magazie pentru lemne, o centrală termică, înlocuindu-se, astfel, vechile sobe, la care se adaugă și lucrările de întreținere permanente și igienizările. Mai mult, am reușit să plătim și bursele sociale pentru elevii care provin din familii cu venituri reduse, iar transportul copiilor se realizează în bune condițiuni. Nu în ultimul rând, vreau să precizez că avem cabinete de informatică, chimie – fizică, biologie și istorie – geografie bine dotate. Cred că ne apropiem, ca și condiții, de școlile de la oraș”, a mai spus primarul din Vălișoara, Mircea Ion Rovinar în cadrul aceleiași emisiuni.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Baloo, celebrat la 19 ani         Ministrul Tineretului și Sportului și-a vizitat ”zestrea” din județul Hunedoara         Lansarea implementării proiectului: “Creșterea eficienței energetice a blocului 13A – Strada Mihai Eminescu din municipiul Deva”, cod SMIS 117065         Primăria Deva premiază performanţa         BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ORGANIZEAZĂ Cursuri gratuite de limbă şi cultură chineză la Deva         Drumul Județean spre Lacul Cinciș, la fel de dezastruos ca în anii trecuți         Tânărul care a ucis o adolescentă într-un accident pe trecerea de pietoni a primit sentința definitivă         Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei         Nu mai trec pe la casierie. Reacția dascălilor după vacanța (intersemestrială) în Tanzania         Arestați pentru tâlhării         Recidivistul care primeşte daune morale de la Poliţie după ce ar fi fost muşcat de un şobolan în arest         Revolta arheologilor de la Micia, oraşul antic tăiat de calea ferată de mare viteză         Poezie și filozofie         Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania         “Jihad financiar”/ Sute de executări silite ar putea fi puse în aplicare         Hoții au dat atacul într-un spital din Brad         Primăria Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare         Accidentul din apropierea Devei, produs după „un raliu” pe gheață