Primăria Pui, alături şi de tineri, şi de vârstnici

Administraţia publică locală din comuna din Ţara Haţegului a premiat „seniorii” şi sprijină echipa de fotbal

Comuna Pui, aşa cum ştie toată lumea, este cea mai mare localitate rurală din judeţul Hunedoara, aici trăind peste 4.500 de oameni.

pui primar

65 de „cupluri de aur”

Aşezarea are şi o suprafaţă apreciabilă, având în componenţă 12 sate, acestea fiind Pui, reşedinţa de comună, şi localităţile aparţinătoare Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric. Administraţia publică locală din Pui derulează mai multe proiecte de dezvoltare a comunei, un lucru absolut firesc, dar nu uită nici de componenta socială a vieţii cotidiene. Astfel, chiar în această lună, edilii din Pui, în frunte cu primarul Victor Tiberiu Stoica şi colaboratorii săi din Consiliul Local, au premiat, din nou, cuplurile care au peste 50 de ani de căsnicie. „De mai mulţi ani organizăm această sărbătoare pentru aceste cupluri din comună care au peste 50 de ani de căsnicie. Ei sunt un exemplu pentru toţi, deoarece ne arată cum au reuşit să treacă peste vicisitudinile vieţii. Aceste familii au trecut prin perioade grele şi, spre cinstea lor, au rămas unite. Anul acesta am avut onoarea să premiez 65 de familii care au sărbătorit „nunta de aur”. Cu siguranţă că şi anul viitor vom organiza acest eveniment”, a declarat Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei hunedorene Pui. “Cuplurile de aur” din comuna Pui au fost premiate cu câte o diplomă şi suma de 150 de lei, iar în cadrul manifestării, care s-a desfăşurat la căminul cultural din localitatea de reşedinţă, recent renovat după ce acoperişul a fost distrus de o furtună în această vară, s-a servit o masă şi a fost organizat un spectacol cu îndrăgita interpretă de muzică populară Ştefania Rareş.

pui 2

Cu gândul la primul loc

Reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna Pui sunt alături şi de generaţia tânără. Primăria sprijină echipa de fotbal Măgura 2010 Pui, care are evoluţii appreciate în Liga a V-a Hunedoara. “Sezonul trecut am pierdut titlul în ultima etapă, după ce, în anii precedenţi am fost tot printre primii, câştigând şi campionatul. Acum, la sfârşitul turului, ocupăm poziţia secundă în seria I, la două puncte în spatele liderului, echipa din Răchitova, cu care, se pare, ne vom duela şi în aCcest an pentru primul loc. Este o serie echilibrată, cu câteva echipe solide, şi orice este posibil până la sfârşitul sezonului. Normal că ne dorim să recâştigăm titlul de campioni judeţeni ”, a mai spus Victor Tiberiu Stoica, primarul din Pui. Reamintim că în ultima etapă a sezonului trecut, Măgura Pui şi Cetate Răchitova au remizat în ultima etapă, iar titlul a revenit echipei din comuna General Berthelot.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − 4 =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național