La Veţel se fac lucrări de prevenire a inundaţiilor

 

În acest sens se fac regularizări pe mai multe văi ce traversează comuna situată în apropierea Devei

primar vetel

Vremea capricioasă din ultima perioadă a produs numeroase pagube în mai multe regiuni ale ţării, acestea fiind produse de căderile masive de ploi şi de viiturile care le-au urmat.

 

Pe Văile Leşnicului şi Vulcezului

În judeţul nostru nu au existat probleme majore în acest sens, dar mai multe administraţii publice din zona rurală hunedoreană încearcă, prin diferite proiecte, să evite efectele dezastruoase produse de calamităţile naturale. Un astfel de caz îl întâlnim şi în comuna Veţel, localitatea traversată de mai multe văi cu potenţial ridicat de producere de inundaţii. „Astfel de văi traversează satele Veţel, Leşnic şi Herepeia. Noi încercăm, din fonduri proprii, să aplicăm unele măsuri de prevenire de producere a inundaţiilor prin lucrări de regularizare a văilor. Pe Valea Veţelului o bună porţinue este deja regularizată. Pe Valea Vulcezului se lucrează, în prezent, la regularizarea cursului de apă pe o lungime de circa 120 de metri, în zona unde sunt gospodării care au fost afectate la ultimele inundaţii, operaţiunile constând în consolidarea malurilor cu pereţi de beton şi refacerea podurilor de acces spre respectivul perimetru. De asemenea, se execută lucrări de regularizare şi pe Valea Leşnicului, în centrul satului omonim, pe o porţiune de aproximativ 500 de metri. Aici se execută o lucrare diferită , malurile fiind consolidate cu gabioane. Pentru lucrările de pe Valea Vulcezului, de mai mică anvergură, preconizăm ca lucrările să fie finalizate în această vară. În schimb, la Valea Leşnicului, unde operaţiunile sunt mai ample, dar şi fondurile limitate, deoarece, aşa cum spuneam şi mai înainte, finanţarea se asigură de la bugetul local, lucrările vor fi terminate în cursul anului viitor. Sperăm ca vremea să nu ne mai joace feste pentru a termina aceste lucrări de regularizare la termenele stabilite. Costul acestor lucrări este de peste 1,1 milioane de lei”, a declarat ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.

 

Depinde de CFR

 

Totodată, în această perioadă în comuna Veţel se află în derulare şi alte proiecte. Astfel, reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna de lângă Deva au în plan construirea a cinci capele, precum şi implementarea unui proiect integrat, depus pe măsura 322. „Contractul de finanţare a fost semnat deja, urmând a demara lucrările propriu – zise, acestea constând în introducerea reţelelor de apăşi canalizare în Herepeia, Veţel şi Leşnic, precum şi amenajarea a două staţii de epurare, modernizarea a trei kilometri de drum, între localitatea de reşedinţăşi satul aparţinător Căoi, construirea unei creşe în centrul de comună, dar şi a unui cămin cultural în Muncelu Mare. În plus, lucrăm la întocmirea documentaţiei pentru amenajarea şi modernizarea căilor de acces spre exploataţiile agricole, în baza unui proiect depus pe măsura 125a. Sperăm să nu fie probleme, în sensul că am primit, recent, un studiu de fezabilitate pentru modernizarea culoarului IV CFR, care trece prin comuna noastră, în preajma multor drumuri de acces spre exploataţiile agricole”, a mai spus primarul Ioan Henţiu.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Petiție pentru eliberarea ursului Baloo, aflat de aproape 20 de ani în stațiunea Straja         Recordul de turiști la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: mulți încă o confundă cu Sarmizegetusa Regia         Alunecare de teren pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva         Hotărâre. Drumuri județene închise pe perioada iernii         Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”