Investițiile au fost reluate la Hărău

În comuna hunedoreană de pe Valea Mureșului s-a mai organizat și o amplă acțiune de curățenie de primăvară

primar-harau

Intrarea în drepturi, cu toată puterea, a primăverii se face simțită nu doar în natură, ci și în alte aspect ale vieții cotidiene, unul dintre acestea, foarte important, de altfel, fiind legat de reluarea sau chiar finalizarea unor investiții.

Inaugurare de 1 Mai

Printre așezărilșe hunedorene unde primăvara s-a arătat a fi destul de rodnică în ceea ce privește implementarea unor proiecte de investiții este și comuna Hărău, situată pe Valea Mureșului. “Chiar dacă nu trecem printr-o conjunctură financiară extrem de fericită, și aici vorbesc nu doar despre noi, cei din comuna Hărău, ci de întreaga societate românească, la nivelul localității am reușit, în ultima perioadă, să ducem la bun sfârșit unele investiții. Astfel, de la începutul acestui an, am început o amplă acțiune de ecologizare în toată comuna, operațiune pe care am și finalizat-o deja. În cadrul acestei acțiuni, angajații primăriei, dar și persoanele beneficiare de ajutor social, au efectuat curățenia pe domeniul public și pe cursurile de apă care traversează comuna. De asemenea, au fost curățate și nivelate acostamentele unor drumuri din toate satele aparținătoare. În plus, de apropiem de finalizare, cu pași repezi, a unei investiții importante pentru comunitatea locală, fiind vorba despre baza sportivă multifuncțională care se amenajează în satul de reședință. Dacă nu vor apărea probleme de ultim moment, această bază va fi inaugurată pe data de 1 Mai. Și, pentru a nu ne îdepărta de acest subiect, strâns legat de ecologie și mișcare în aer liber, doresc să mai precizez că, în perioada imediat următoare, vom începe, cu bani de la bugetul local și în regie proprie, amenajarea de zone verzi și spații de recreere în centru satului aparținător Chimindia”, a declarat Ioan Dorin Jibetean, primarul comunei Hărău.

Paza bună trece primejdia rea

La ora actuală reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Hărău, prin acțiunile pe care le întreprind, pun în practică zicala care spune că paza bună trece primejdia rea. “Am reușit, din resurse bugetare proprii, să modernizăm sistemul de iluminat public stradal prin amplasarea de lămpi cu becuri economice și îndesirea acestora la fiecare stâlp de electricitate, astfel încât să fie asigurată o bună vizibilitate pe timp de noapte asupra întregului intravilan al satelor comunei. Aceste operațiuni au fost finalizate, în totaliate, în satele Hărău și Chimindia și parțial în localitatea Banpotoc. Lucrările continuă și în prezent, urmând ca în cea de-a doua jumătate a anului curs să fie finalizate în Banpotoc, pentru porțiunea care a mai rămas, și în întreg satul Bârsău. De asemenea avem prevăzută, în perioada imediat următoare, realizarea unui sistem integrat de supraveghere video, care să permita vizualizarea în timp real a oricărui punct din comună și stocarea datelor înregistrate pentru o perioadă. Acest sistem a fost conceput pentru a veni în sprijinul cetățenilor de bună credință, dar și pentru a descuraja furturile și actele de violență, precum și pentru a ajuta organele de politie la depistarea răufăcătorilor. Sunt prevăzute, tot în acest an, și realizarea unor sisteme de alarmă și supraveghere la școlile din Bârsău, Chimindia și Banpotoc, în vreme ce la unitatea de învățământ din centrul de comună va fi reabilitat acoperișul”, a mai spus Ioan Dorin Jibetean, primarul din Hărău.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cine a câștigat licitația pentru restaurarea Castelului Corvinilor         Superlativele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara         CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri