Drumurile, o prioritate pentru administraţia din Vorţa

În comună s-au modernizat ori sunt în curs de reabilitare mai multe artere rutiere

Comuna Vorţa este una dintre aşezările rurale cu poplulaţie mică din judeţul Hunedoara, numărul locuitorilor din această aşezare situată departe de “drumul mare”, cum se spune, fiind mai mic de 1.000 de suflete.

Rămâne valabilă

main (2) Radu Bureana, primar Vorta

Şi, deşi este situată nu prea aproape de principalele artere rutiere, pentru administraţia public locală din comuna Vorţa situaţia drumurilor este o prioritate. “Pentru a evita distrugerea drumurilor, ceea ce duce la cheltuieli, iar bugetul nostrum este unul destul de mic, printr-o Hotărâre de Consiliu Local am aprobat ca transportatorii, persoane juridice, care folosesc maşini de mare tonaj, au nevoie de o autorizaţie de la primărie pentru tranzitarea localităţii cu încărcături mai mari de 7,5 tone. În plus, cei care primesc această autorizaţie vor plăti şi un anumit tarif pentru efectuarea de transporturi de marfă, indiferent că este vorba de piatră, lemn sau altceva, de mare tonaj. Noi evem o evidenţă cu cei care fac astfel de transportuei pe drumurile interioare din comuna Vorţa şi, în funcţie de acest lucru, se stabilesc şi tarifele. Banii astfel obţinuţi vor intra la bugetul local, urmând a fi folosiţi la întreţinerea drumurilor, iar cei care nu se vor supune acestor reguli riscă să suporte consecinţele prevăzute de lege. După ce am dat această hotărâre, numărul transportatorilor s-a împuţinat, iar drumurile nu se mai deteriorează repede. Practic, o singură firmă a cerut şi a obţinut o astfel de autorizaţie. Oricum, vom menţine această decizie şi anul viitor, iar valoarea taxei ar putea suferi modificări, în funcţie de preţul de la carburanţi”, a declarat Radu Emil Bureană, primarul comunei Vorţa.

vorta drum

Perspective favorabile

De asemenea, în comună se şi lucrează la drumuri. “Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat fonduri pentru două drumuri care traversează comuna. Astfel, la drumul judeţean (DJ) 706 dintre Ţebea (comuna Baia de Criş), Visca, sat care aparţine de noi, şi Vorţa, lucrările s-au finalizat încă din luna septembrie. În schimb, însă, la DJ 706 B, din Luncoiu de Jos şi Stejărel spre Luncşoara şi Dumeşti, acestea două sate fiind din comuna noastră, şi Sârbi, care este arondat la Ilia, lucrările sunt în plină desfăşurare. Totodată, aşteptăm apariţia noilor axe de finanţare, pentru perioada 2014-2020, pentru a vedea unde ne încadrăm. Indiferent, însă, cum vor fi aceste axe, primul proiect pe care îl vom depune va fi cel pentru modernizarea drumului comunal 153, către satul aparţinător Coaja. Acest drum trebuie reabilitat, fiind afectat, practic, la fiecare cădere de precipitaţii, şi accesarea de fonduri europene nerambursabile este singura soluţie în acest sens. Tot legat de fondurile europene, doresc să mai precizez că suntem în fază de licitaţie cu atribuirea lucrărilor de modernizare pe drumurile de exploataţie agricolă din central de comună şi din satul Coaja, proiectul fiind depus pe măsura 125a”, a mai spus Radu Emil Bureană, primarul din Vorţa.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Comunicat de presă: Mărțișor PNL pentru copiii României: alocații mai mari!         TREI BAZINE ÎNCHISE TEMPORAR. Aqualand Deva anunță lucrări de igienizare         Două femei au fost lovite de un camion         Pe 3 martie, la Deva, o comedie la care râzi cu lacrimi         TRADIŢIA MERGE ŞNUR. Asta înseamnă „pentru toate gusturile”: Mărţişoare comestibile la Deva         Sentință definitivă pentru violatorul din Hunedoara         Jaf într-un tren care circula pe ruta Deva – Simeria         Copil lovit de mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni         Schitul Sfântul Nectarie. Povestea celei mai noi mănăstiri din Hunedoara         Negoiu, satul de poveste din Ținutul Pădurenilor, cu două șosele care duc la granița județului         Baloo, celebrat la 19 ani         Ministrul Tineretului și Sportului și-a vizitat ”zestrea” din județul Hunedoara         Lansarea implementării proiectului: “Creșterea eficienței energetice a blocului 13A – Strada Mihai Eminescu din municipiul Deva”, cod SMIS 117065         Primăria Deva premiază performanţa         BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ORGANIZEAZĂ Cursuri gratuite de limbă şi cultură chineză la Deva         Drumul Județean spre Lacul Cinciș, la fel de dezastruos ca în anii trecuți         Tânărul care a ucis o adolescentă într-un accident pe trecerea de pietoni a primit sentința definitivă         Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei