Decembrie, lună plină de evenimente la Ribiţa

Cinci acţiuni deosebit de importante pentru comunitatea locală se desfăşoară până la sfârşitul anului în curs

ribita

Luna decembrie este, prin tradiţie, una dedicată Sărbătorilor de iarnă. Cu toate acestea, în unele localităţi, inclusiv din judeţul Hunedoara, se desfăşoară activităţi şi din alte domenii.

Manifestări de suflet

Un astfel de exemplu îl întâlnim şi în comuna hunedoreană Ribiţa, situată în legendara Ţară Moţilor. Şirul acţiunilor a început, în mod firesc, cu activităţile desfăşurate de 1 Decembrie.  Alături de primarul comunei, Ioan Faur, locuitorii Ribiţei au petrecut Ziua Naţională a României sub semnul Iancului. În biserica ortodoxă din Ribiţa, monument istoric inclus în Patrimoniul European, care îşi va prăznui hramul, „Sfântul Nicolae”, pe 6 decembrie, alt eveniment deosebit pentru comună, scriitorul Laurian Stănchescu a vorbit asistenţei despre martirajul eroului Avram Iancu, această figură emblematică a ardelenilor.  Apoi a fost proiectat filmul „Marșul lui Avram Iancu” realizat pe parcursul celor şapte zile în care Laurian Stănchescu însoțit de puține persoane, a parcurs pe jos și desculț, distanța de la Vidra la Țebea, film care a impresionat până la lacrimi asistența. Elevii Școlii Gimnaziale „Preot Iosif Comșa” din Ribița au recitat poezii, au interpretat cântece patriotice și colinde. Lor li s-a alăturat interpreta de muzică populară Violeta Deminescu. Manifestarea s-a încheiat în curtea bisericii, unde fiecare participant a depus o lumânare în macheta din nisip care închipuia harta României. O acţiune deosebită se va desfăşura chiar astăzi, în două locaţii din comună, ambele fiind situate în satul aparţinător Crişan. Pe 4 decembrie 2013 se împlinesc 100 de ani de la naşterea cunoscutului scriitor Vlaicu Bârna, care a văzut lumina zilei în satul Crişan. Cu această ocazie, de la ora 10, va fi dezvelită o placă memorială la casa natală a scriitorului, iar de la 11.30 personalitatea autorului va fi invocată la căminul cultural din satul Crişan, acţiunea fiind organizată de către Biblioteca Judeţeană şi Primăria comunei Ribiţa. La eveniment vor participa, pe lângă directorul bibliotecii, Sebastian Bara, şi primarul Ioan Faur, istoricul Ioachim Lazăr, un alt fiu al satului, poetele Paulina Popa şi Mariana Pândaru, precum şi elevi şi cadre didactice de la şcolile din comuna Ribiţei.

Biserica Ribita 02

Pregătiri de sărbători

Cum este şi firesc, şi în Ribiţa se vfac pregătiri pentru întâmpinarea, conform tradiţiei, a Sfintelor Sărbători de iarnă, în acest sens administraţia publică locală din comună organizând încă două evenimente. Astfel, după slujba de hram de vineri, cu începere de la ora 10, de la biserica din Ribiţa, pe 15 decembrie se va desfăşura, la Şcoala Gimnazială „Preot Iosif Comşa” din centrul de comună, Festivalul – concurs de colinde „Praznic luminos”, evenimentul de duminica viitoare urmând a începe la ora 11. Şi, nu în ultimul rând, pe 24 decembrie, în Ajun  de Crăciun, conform tradiţiei, grupurile de urători vor porni cu colinda, începând cu ora 12, prin satele comunei. „Vă aşteptăm, cu mult drag, să fiţi alături de noi la evenimentele ce vor urma, acţiuni în cadrul cărora transmitem mai departe tradiţiile strămoşeşti ale moţilor. Doresc concetăţenilor mei Sărbători Fericite, tradiţionalul „La mulţi ani” şi un 2014 cât mai bun”, a spus Ioan Faur, primarul comunei Ribiţa.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 − unu =

ACTUALITATE
L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia         Agresiune într-o școală din Călan         Hunedoreni reținuți în dosarul jafului vagoanelor de cărbune         Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“         Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens         Elevii din Hunedoara dați dispăruți de familii au revenit acasă         Mii de familii au rămas în beznă în urma fenomenelor meteo extreme         Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în Hunedoara         Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara