Concurs de biciclete ”Mai ieftin, mai curat, mai sănătos”, la Râu de Mori

Întrecerea se desfăşoară pe 1 octombrie şi la acţiune vor participa sute de persoane, copii şi adulţi

rdm biciclete

Miercuri, între orele 10 şi 12, în comuna Râu de Mori se organizează concursul ”Mai ieftin, mai curat, mai sănătos”, organizatorii evenimentului fiind cei de la Asociaţia Rangerilor din România (ARR), în parteneriat cu Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR) şi Şcoala Gimnazială din localitate.

Scoala-Rau-de-Mori-6

Inedit

La concurs participă, ca îndrumători, susţinători sau concurenţi, aproximativ de 250 de persoane, acestea fiind elevi şi cadrele didactice de la Şcoala Râu de Mori, Poliţia şi Jandarmeria montană din comună, rangeri de la Administraţia Parcului Naţional Retezat şi părinţi. Prin acest concurs, organizatorii consideră că pot contribui la creşterea sau la diminuarea efectelor schimbărilor climatice care ne afectează pe toţi. Mergând pe jos sau cu bicicleta, poluăm mai puţin, cheltuim mai puţini bani, ne menţinem mai sănătoşi. Ineditul acestui concurs nu este dat de faptul că elevii vor concura pe biciclete, trotinete, triciclete, ci criteriile după care se vor alege premianţii. Viteza de deplasare nu va fi unul dintre criterii, deoarece nu se vrea ca elevii să fie învăţăţi să facă lucrurile în grabă. Toţi ştim că pe şosea graba e periculoasă, iar organizatorii doresc să-i înveţe pe copii că e mai plăcut şi distractiv să mergi cu bicicleta, că e important să fie atenţi la ce-i înconjoară, să fie altruişti, să dea ajutor celor aflaţi în dificultate.

rdm primar

Toţi participanţii sunt câştigători

Toţi concurenţii vor primi diplome şi premii, iar elevii care vin să-şi susţină colegii pot participa la o tombolă ad-hoc. Lucrători din cadrul Poliţiei îi vor învăţa pe elevi, prin metode interactive şi neconvenţionale, regulile de circulaţie pe drumurile publice. ”Stăm prea mult închişi în casă, în faţa ecranelor de tot felul. Am uitat cum e să te întâlneşti faţă în faţă cu prietenii, să schimbi impresii direct, nu folosind o tastatură rece şi impersonală. Copiii nu se mai ştiu juca, nu mai ştiu să meargă pe jos, aşteaptă microbuzul să-i ducă şi să-i aducă de la şcoală, când ar putea merge pe jos sau cu bicicleta cale de doar câţiva kilometri”, a spus Mihai Gligan, preşedintele ARR. Concursul este inclus în calendarul de activităţi al proiectului „Convieţuire durabilă om-natură în Retezat Nord şi comunităţile limitrofe”, iar Primăria comunei Râu de Mori sprijină această acţiune. “Ca de fiecare dată, noi sprijim toate acţiunile în care şcoala din comună este implicată. Bunăoară, de această dată noi ajutăm la amenajarea traseului, care este unul bine pus la punct”, a declarat Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție