Cămin cultural modernizat la Vălişoara, în regie proprie

Din păcate, însă, alocările de bani de la Guvern pentru celelalte instituţii similar din comună vin foarte greu

În ultima vreme, în comunele hunedorene se pune un accent deosebit pe sprijinirea activităţilor cultural- educative.

Au fentat birocraţia

valisoara camin

Comuna Vălişoara, poarta de intrare dinspre Deva în legendara Ţară a Zarandului, poate fi considerată campioană la acest capitol, administraţia publică locală de aici implicându-se serios în acest domeniu. “Din fonduri proprii, cu circa 30.000 de lei, am făcut reabilitări masive la primărie şi la căminul cultural din central de comună. Astfel au fost reabilitate, până acum, la căminul cultural, sala de spectacole, scena, zugrăvelile şi instalaţiile de iluminat. Tot în clădirea căminului cultural, lipită de cea a Primăriei comunei Vălişoara, am amenjat o nouă sală de şedinţă şi am relocate spaţiul bibliotecii, urmând ca, în viitor, să reface, în primul rând, pardoseala din sala de spectacole. În primărie am amenajat câteva birouri, în spaţii care nu erau utilizate corespunzător până acum, lucru util pentru buna desfăşurare a activităţii. Noi am depus, la Compania Naţională de Investiţii, proiecte pentru modernizarea tuturor căminelor cultural din comună, precum şi pentru amenajarea unei baze sportive, dar formalităţile merg extrem de greu. Practic, pentru întocmirea tuturor actelor ai nevoie cam de un an, iar apoi urmează alte cheltuieli. Aşa că, tot din fonduri proprii vom moderniza căminul cultural din Săliştioara, care funcţionează în aceeaşi clădire cu şcoala. Aici în primul rând vom înlocui acoperişul de la cele două instituţii, vom reface împrejmuirile şi, în apropierea lor, vom amenaja şi baza sportivă. Nu în ultimul rând doresc să menţionez că s-a modernizat şi dispensarul, care funcţionează tot în clădirea cu primăria. De asemenea, am reuşit să întabulăm primăria, dispensarul şi toate căminele cultural, inclusiv cel din Stoeneasa”, a declarat Mircea Ion Rovinar, primarul comunei hunedorene Vălişoara. valisoara primar medalion

După 50 de ani

Totodată, în Vălişoara au fost înlocuite conductele de apă, vechi de 50 de ani, care alimentează şcoala, primăria şi dispensarul. Însă edilii de aici au probleme cu reabilitarea drumurilor, tot din cauza nealocării de fonduri guvernamentale. “Pe Ordonanţa 28 am început lucrările la modernizarea drumul comunal (DC) 20E, în Săliştioara, cel care pleacă din drumul naţional 76 până la biserica veche, investiţia fiind finalizată în proporţie de circa 70%, dar din 2013 Guvernul nu a mai alocat bani. Dacă nu se va aloca finanţare, îl vom finalize din fonduri proprii, dar acest lucru se va face în detrimentul altor drumuri, lucru care nu îmi face plăcere. În schimb, însă, am depus documentaţia, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru DC 166 D Fânaţe, pe o lungime de circa 2,3 kilometri. Aici sunt ceva mai optimist, existând şanse să primim finanţare, dacă nu anul acesta, măcar în 2016”, a mai spus Mircea Ion Rovinar, primarul din Vălişoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru + cinci =

ACTUALITATE
RECURS LA MEMORIE. Mircea Moloţ dinamitează ipocrizia PSD-istă         Tren încărcat cu huilă deraiat din cauza șinelor necorespunzătoare         Ziua Poliției Locale sărbătorită astăzi la Deva         Noi rezultate obţinute de elevi pianişti la concursuri muzicale         Piața Obor a fost dotată cu un sistem de supraveghere video         Tânăr rănit grav pe DN 76 după ce a adormit la volan         Accident pe serpentinele din zona Lacul Cinciș         Șofer băut urmărit de Poliție         Săptămâna Prevenirii Criminalității, la ediția a XIV-a         Un nou mamifer preistoric descoperit în Țara Hațegului a primit numele voievodului Litovoi         Un bărbat din Hunedoara și-a dat foc în plină stradă         Icoanele cu părintele Arsenie Boca rămân la Mănăstirea Prislop         Accident grav în apropierea Devei. Misiune dificilă pentru salvarea răniților (FOTO)         Se duc în Germania să învețe cum se protejează patrimoniul         Primarii Văii Jiului au întocmit lista proiectelor pentru care ar vrea fonduri europene         Hramul Schitului aduce în Straja sute de oameni din întreaga țară         Noaptea Muzeelor la Castelul Corvinilor         Un microbuz cu nouă persoane a fost implicat într-un accident rutier         Festivalul de muzică pop „Deva Music Star”         Noaptea muzeelor, la Deva, Orăștie și Brad