2013, an destul de bun pentru administraţia din Răchitova

Deşi traversăm o perioadă de criză, echipa condusă de primarul Eugen Dorel Băiconi a reuşit să facă unele investiţii importante pentru comunitatea locală

primar-rachitova

Acum, la sfârşit de 2013, fiecare dintre noi îşi face bilanţul, pentru a vedea plusurile şi minusurile din anul în curs, din care au mai rămas puţine zile.

Scurt bilanţ

Acest lucru îl fac şi reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna hunedoreană Răchitova, situată în frumoasa Ţară a Haţegului. „Deşi traversăm o perioadă de criză, pot spune că am reuşit să derulăm câteva investiţii importante pentru comuna noastră. Astfel, după ce am făcut diferite operaţiuni de modernizare la şcoala din Răchitova şi la biserica din Ciula Mare, am demarat şi lucrările de consolidare ale lăcaşului de cult ortodox din satul Ciula Mică. Sperăm ca lucrările de la cele două biserici mai sus menţionate să fie terminate cât mai curând, adică în cursul anului viitor. De asemenea s-a mai lucrat şi la modernizarea căminului cultural din Vălioara. În plus, s-au curăţat porţiuni importante de păşuni comunale şi s-au pietruit mai multe drumuri de exploataţie agricolă. Am mai realizat, pe marginea drumurilor, şi şanţuri de scurgere, în vederea evitării riscurilor de producere a inundaţiilor. Nu în ultimul rând doresc să subliniez şi faptul că am asigurat, din timp, masa lemnoasă necesară încălzirii pe durata sezonului rece, atât pentru instituţiile publice care funcţionează pe raza comunei noastre, cât, mai ales, pentru cetăţeni, având, în permanenţă, la dispoziţie un stoc de rezervă pentru rezolvarea unor eventuale urgenţe. Totodată, mă bucură enorm faptul că echipa de fotbal locală „Cetate” a câştigat, sezonul trecut, seria din care face parte din Liga a V-a Hunedoara, fără înfrângere. Acum, la sfârşitul turului, suntem pe ultima treaptă a podiumului, la doar trei puncte de lider, şi sper să ne impunem, din nou, în campionat”, a declarat primarul comunei Răchitova, Eugen Dorel Băiconi.

De ultimă oră

Chiar dacă ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul anului în curs, administraţia publică locală din Răchitova reuşeşte să mai rezolve unele probleme stringente ale comunităţii. „Deşi a fost vineri 13, noi am reuşit un lucru bun în acea zi, adică am depus, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Timişoara proiectul tehnic pentru realizarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, derulat pe măsura 322, în patru sate ale comunei, respectiv Boiţa, Ciula Mare, Ciula Mică şi Vălioara. Noi am primit deja un avans de 50.000 de lei şi avem semnale că avizul de la APDRP va veni tot în acest an, iar lucrările effective vor începe imediat ce starea vremii o va permite. Semne bune pentru 2014 vin şi de pe un alt proiect, depus prin Grupul de Acţiune Locală “Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor”, care vizează modernizarea primăriei, fiind făcută deja vizita în teren. Aşadar sper să avem un 2014 cât mai bun, iar concetăţenilor mei le urez Sărbători fericite şi ani mulţi, cu sănătate şi bucurie”, a mai spus Eugen Dorel Băiconi, primarul din Răchitova.  

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 1 =

ACTUALITATE
Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour         Târgul de Mărțișor își deschide porțile pe 26 februarie, în Piața Unirii         Premii pentru elevii de la Liceul de Arte         Cinci incendii în ultimele zile, în orașele Hunedoarei         O femeie a pierdut 70.000 de lei pe mâna escrocilor         Mărirea și declinul pelerinajelor la Mănăstirea Prislop         Tânărul dispărut din autogara Devei a fost găsit după trei săptămâni         Tragedie pe DN 7: impact frontal între două mașini la Sântuhalm         Sarmizegetusa Regia va fi redeschisă         Persoană accidentată grav în Masivul Vâlcan         Primăria a chemat deținuții pentru a face curățenie în două blocuri sociale         Scandal cu acuzații grave în Consiliul Local Deva         Adolescentă rănită într-un accident, în Deva         Nereguli la transportatorii de lemne         Tâlharii din Vulcan, capturați de Poliție         Primarul Florin Oancea a cerut din nou schimbarea din funcție a viceprimarului Răzvan Mareș         Spitalul din Hunedoara s-a dotat cu cinci ascensoare de ultimă generație         ANALIZĂ. Pe fondul războiului Mareș-Oancea, se schimbă jocul puterii în Consiliul Local Deva         Consilierii ALDE și PSRo au format grup politic în CL Deva         Lista drumurilor județene pentru care CJ Hunedoara va aloca bani în 2018