Vocea Străzii. Lungul drum spre casă

Staţia CFR Petroşani, în aşteptarea trenului de după-masă ce avea să ne ducă spre inima ţării, în Bucureşti. Aşteptăm cu toţii, zgribuliţi şi nerăbdători, frecându-ne mâinile, suflând în palme, bătând din picioare. E frig, iar vremea cenuşie numai la bine nu te îndeamnă să te gândeşti.
Lângă noi se produce o mişcare. Se aud ţipete, e agitaţie. O femeie între două vârste, cu părul vâlvoi, cărunt, îmbrăcată subţire, într-un trening scămoşat, negru. Ţine în mână o sticlă de doi litri de Cola şi biletul de tren. Nu are bagaj şi se repede, disperată, pe peron. După ea, un bărbat îmbrăcat elegant, care încearcă s-o oprească:
– Emilia, stai! Trebuie să vorbim! Nu pleci niciunde!
Femeia aruncă o privire ucigătoare spre el şi urlă:
– Nemernicule! Îmi spui să vorbim? Să vorbim?! Unde erai, nenorocitule, când mi-a murit copilul? Singurul meu copil! Erai la curva aia! Acolo erai! Şi copilul meu murea!
– Emilia, nu te da în spectacol! Vino acasă să vorbim!, îi porunceşte el, luând-o de braţ.
Ea se smulge din strânsoarea lui şi-i aruncă, şi mai înveninată:
– E gata! Nu pricepi că e gata? Du-te la curva ta! Acolo ai stat de o lună. E o lună de când mi-a murit copilul! Înţelegi? Tu unde ai fost în timpul ăsta? Numai pentru el stăteam cu tine, că te iubea, prostule! Şi tu erai plecat la alta când el murea! Pleacă, să nu te văd!
Noi, ceilalţi, suntem simpli spectatori la drama din faţa noastră. Unii îşi dau coate, rânjind, fac parte din genul celor care se adună la fiecare scandal precum pisicile curioase. Alţii sunt jenaţi, altora li se vede pe faţă dispreţul. Mie mi se strânge inima, de durere pentru mama care şi-a pierdut copilul şi nu mai poate fi consolată de nimeni.
Vine trenul şi urcăm, fiecare cu destinul, gândurile şi propriile întâmplări de retrăit, în goana lui. Mă nimeresc în acelaşi vagon cu mama îndurerată şi, de unde sunt, o pot vedea lejer. Aş vrea să-i spun ceva, însă nimic n-ar putea să îi aline durerea. Îşi scoate telefonul din buzunar, formează un număr şi sună:
– Alo, mama? Eu sunt, mamă. Vin acasă! Da, mamă, vin. De tot! Mulţumesc, mamă!, şi închide, izbucnind în plâns.
Îşi reazemă capul de geam şi plânge încetişor, ore în şir, singură pe banchetă, ceilalţi fiind prea jenaţi să fie spectatori. Într-un final adoarme, obosită. E trezită din când în când de sunetul telefonului, iar ea respinge apelurile cu furie, după care iar plânge.
După şapte ore ajungem în Gara de Nord, e noaptea târziu. Lumea se grăbeşte spre ieşire, dar nimeni nu-i spune femeii să se trezească, că aici e capăt de linie. Mă apropii de ea şi o scutur uşor, de umăr.
– Doamnă, am ajuns! Suntem la Bucureşti. Aţi ajuns acasă!, îi spun, zâmbind cât pot de frumos.
Ea se şterge la ochi, se uită în jur, buimacă şi-mi dăruieşte o jumătate de zâmbet:
– Mulţumesc! Da, aveţi dreptate, am ajuns acasă!, şi se îndreaptă spre ieşire.
Pe peron mă aşteaptă o prietenă şi pierdem timp cu îmbrăţişări şi pupături, înainte de a ne îndrepta spre ieşirea din gară. Trecem pe lângă femeia la al cărui zbucium am asistat atâtea ore. Strânge la piept o bătrânică firavă, cu părul alb, strâns într-un coc, cum numai bunicile din poveşti au. Încetinesc, fără să vreau, dornică să asist la un astfel de final:
– Mamă, nu trebuia să vii, mamă! Eşti bolnavă! Eu ştiu şi singură drumul spre casă!, plânge femeia, devenită copil dintr-o dată.
Bătrâna îi mângâie părul, îi sărută fruntea, obrajii, nasul, îi zâmbeşte:
– Ştiu că ştii, Emilia. Dar lângă mine drumul spre casă e mai uşor. Nu mai pare aşa de lung, şi o îmbrăţişează din nou.
Trec pe lângă ele, cu lacrimi în ochi. Bătrâna, în timp ce-şi strângea copilul la piept, îmi zâmbeşte din suflet, cu nişte ochi mari, albaştri şi senini.
Apoi mergem fiecare mai departe, fiecare cu viaţa lui

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Vocea Străzii. Lungul drum spre casă

  1. FLORIN

    Chiar ati asitat la asa ceva……….sau este o nuvela, oricum va pricepeti la scris, mare talent.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 − trei =

ACTUALITATE
ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean         Accident rutier pe o trecere de pietoni din Hunedoara         Misiune spectaculoasă de salvare a unui urs, prins într-un laț pus de braconieri         MOMENT SOLEMN. Subprefectul Dorel Bretean a depus jurământul de onoare         Apa Prod S.A. a lansat aplicaţia ApaProd pentru telefonul mobil         Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie