Sărbători fuşerite, deveni!

volodia macovei foto editoEste jenant efortul edililor Devei de a demonstra că supărarea cetăţenilor municipiului reşedinţă de judeţ pe spoiala de iluminare de sărbători aruncată cu furca prin centrul urbei este rea credinţă şi manipulare politică. În fapt, municipalitatea deveană a făcut cea mai mare investiţie din judeţ, 5.55 miliarde de lei vechi, pentru a închiria la preţ de caviar sclipiciurile kitsch-uriste care dau acum Devei mai degrabă semn de înmormântare, decât de sărbătoare a Naşterii Domnului. Străduinţa de a spăla ruşinea capitalei judeţului Hunedoara nu face decât să întărâte spiritele. Cei mai mulţi dintre cei pe care îi cunosc, iritaţi de lipsa de responsabilitate a edililor Devei şi de mesajele lor triumfaliste, au luat drumul Hunedoarei, pentru a vedea dacă e chiar aşa cum e în fotografiile de pe net. E chiar mai uimitor decât în fotografii ceea ce au reuşit edilii Hunedoarei, pentru a bucura sufletul şi privirea cetăţenilor din urbea de pe Cerna, în prag de sărbătoare.

De la intrarea în Hunedoara, pe un bulevard luminat cu ornamente nu scumpe, ci isteţ gândite şi de bun gust, până la culoarul de lumină aurie dinspre Casa de Cultură, totul e încântător. În schimb, de la intrarea în Deva, dinspre Sântuhalm, până la Primărie, e un amalgam jalnic, din când în când sclipind mai tare, dar cu atât mai jenant. Şi totuşi, s-a cheltuit o sumă considerabilă, cu mult mai mare decât la Hunedoara.

Dacă numai luminile acestea jalnice au ajuns să fie puse pe mijlocul Devei, înseamnă că înfiorător de scumpe sunt beculeţele cumpărate de edilii municipiului reşedinţă de judeţ.

La fel de scumpe precum lucrările pe „marile şantiere” ale Devei, ce par să nu se mai termine nici sub ameninţarea gerului şi zăpezilor. Lucrări care au atâtea „bube”, încât mare mirare cuprinde pe orice om integral care compară ceea ce a fost, acolo unde a fost, cu ceea ce a ieşit, acum când aproape a ieşit.

Nu am auzit niciun devean mulţumit de transformarea zonei Dacia, dar am auzit mulţi înjurând. Nu am auzit niciun „riveran de Maniu” încântat de parcările în răspăr şi redesenarea pe bani mulţi a zonei, după luni de coşmar. După cum nu prea am văzut nici avalanşe de ciclişti fericiţi să pedaleze cu eşapamentele TIR-urilor în nas, pe DN7, nici părinţi fericiţi care să-şi trimită copiii cu bicicleta pe aceeaşi rută vopsită socialist.

Aşadar, între şantierele întârziate în dubiosul lor şi semibezna de Crăciun la preţ de caviar, municipalitatea Devei, în frunte cu primarul, par să ne ureze „Sărbători fuşerite, deveni!”. Ceea ce le dorim şi noi, că doar sărbătorim împreună… Sau nu?

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

ACTUALITATE
“PREMIANŢII FĂRĂ PREMII”, VARIANTA NASOALĂ. Consiliul Judeţean Hunedoara acordă diplome de excelenţă second hand         OPERAȚII PE RETINĂ. Performanțe la Clinica de Oftalmologie Opticline din Deva         Un jandarm montan a devenit eroul unui copil de șapte ani         “DECÂT” BUBUREŞTI. Niciun oraş din “provincie” nu-i destul de bun pentru Guvernul PSD         Hanul vechi din Orăștie a devenit monument al degradării         Adevărul despre jaful de la Castelul Corvinilor. Ce nu s-a aflat în aproape două luni de la dispariția banilor         ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean