Punctul pe j. Între ziua partidului şi ziua bacşişului

editorial ama okAstăzi este 8 mai. În această zi, până în 1989, se sărbătoarea, cu mare pompă, ziua Partidului Comunist Român. Se trimiteau telegrame de felicitare lui Nicolae Ceauşescu, se raportau noi realizări măreţe, se făceau avansări în grad la excepţional, se ţineau şedinţe festive, se organizau competiţii sportive şi altele. Anii au trecut, lumea, în general, a uitat de această zi, cel puţin de faţadă, dar, cu singuranţă, sunt şi acum actuali domni, foşti tovarăşi de nădejde, care îşi amintesc cu nostalgie de acea zi, în particular, şi de perioada comunistă în general. Au trecut, iată, 26 de ani de la ultima aniversare oficială a partidului unic, în fruntea căruia se afla conducătorul mult iubit. Acum, pe 8 mai, în anul de graţie 2015, guvernul vrea să impoziteze bacşişul, o altă inepţie dintr-un şir nesfârşit de astfel de acţiuni. Inspectorii ANAF umblă hăbăuci prin toate bodegile şi speluncile şi le închid pentru cinci lei în plus sau în minus la gestiune, dar nu găsesc nicio neregulă la cei ştiuţi ca buni evazionişti. Producătorii agricoli autentici trebuie să deţină două hârtii, nu una ca până acum, dar nu ştiu cum pot intra în posesiile lot, pentru că instituţiile statului abilitate în domeniu dau comunicate care se bat cap în cap, dar amenda-i sfântă. Cardul de sănătate se dovedeşte, aşa cum era de aşteptat, un eşec de proporţii, alimentând ideea că iarăşi s-a făcut o „dedicaţie”, mult mai consistentă decât cea de acum mai bine de zece, când ni s-au băgat pe gât celebrele carnete de sănătate, nişte bucăţi de carton albastru, plătite cuiva, din banii noştri, care s-au dovedit a fi inutile. Loteria bonurilor fiscale s-a dovedit a fi un alt mare fâs, noul geniu din fruntea finanţelor sugerând ca numărul câştigătorilor să se reducă, pentru ca norocoşilor să le rămână şi lor măcar de doi mici ş-io bere neimpozabile. Şi astea sunt doar câteva aspecte. Şi în loc să încerce să rezolve măcar parţiaşl aceste probleme, pe care singur le-a creat, onor guvernul umblă tot cu OZN-uri, cum ar fi reducerea TVA la alimente, cu 15 la sută, lucru care, în final, aproape cert, se va lăsa cu scumpiri de măcar cinci procente. Preţul la combustibili va depăşi, în curând, de 6 lei, ceea ce înseamnă alte scumpiri. Apoi creşterea preţului la gaze, din semestrul al doilea ne va ustura rău de tot. Dar nu, guvernul o ţine pe-a lui: să impozităm bacşişul, dar nu oricum, ci să mergem, de exemplu, singuri la pizzerie şi să lăsăm acolo ceva mărunţiş . Sau poate ar trebui să fim şi amendaţi, preventiv, pentru refuzul de a ne deplasa la birt să lăsăm bacşişul… Mai rar aşa inepţii, dar ăştia sunt cei care ne conduc. Aştept cu nerăbdare ziua de 8 mai 2016, şi cred că nu sunt singurul, pentru a vedea, de ziua partidului unic, un bilanţ măreţ la trecerea primului an de la impozitarea bacşişului. Şi poate că data va fi proclamată spărbătoare naţională şi se va acorda şi o zi liberă. Aşa că nu mă mai miră faptul că tot mai multă lume îl regretă pe Ceauşescu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − patru =

ACTUALITATE
Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus         Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe șantierele autostrăzii Lugoj – Deva         Peste 200 de proiecte vor fi finanțate prin PNDL în județ. Cele mai multe se vor derula în Hunedoara         Drumul spre cetatea Piatra Roșie va fi modernizat         Calea ferată Simeria – Curtici intră în modernizare         Povestea inedită a Târgului de fete de pe muntele Găina         Zilele Hunedoarei: fotbal și opera rock Zrínyi 1566         ŞASE LUNI DE CREŞTERE CONTINUĂ LA AEROPORTUL INTERNAŢIONAL SIBIU